Descriere carte
Despre alive
“Nu îmi e frică de moarte. Ştiu că într-o zi va suna telefonul că s-a dus mama-mare, care are aproape 90 de ani acum. Că se va duce tata, care, deja jumătate paralizat, e jumătate mort. Că într-o zi va pleca şi mama. Apoi sper să urmez, firesc, eu. Dar dacă nu va fi aşa, ci altfel, ştiu de pe acum că nimic nu e întîmplător şi prin asta trebuie să trec. Nu o să mă mai întreb cu disperare: de ce mie? Sunt lecţiile mele, crucile mele de dus. Mă ştiu cu moartea bine, iar proximitatea ei m-a făcut doar excepţional de vie.”
“Există necesare şi salvatoare guri de aer. Guri de apă. La o adică, şi-o gură de lacrimi poate face o treabă foarte bună: te mântuieşte de-un AVC. Trăind însă câteva zile cu ochi şi mâini în cartea Petronelei Rotar, am fost obligată la o revelaţie: gura de cuvinte. Una rarisimă, de-o frumuseţe care frizează visul, roşie-camelie, pletorică, dulce-amăruie şi parfumată cu licorile secrete ale Semiramidei. Nu s-a născut ca s-o priveşti de la distanţă, să te uimeşti departe. Ţi se deschide a sărut fierbinte, câteodată cast, altă dată tremurat, iar de îndată ce-ai atins-o, du-te încet către oglindă, cu ochii-nchişi. Deschide-i şi priveşte: este a ta. Respiră. Gura asta de cuvinte-inimă eşti tu.” (Ana Barton)
Despre Ajută-mă să nu dispar
În noaptea aceea, în acea primă noapte, m-a strîns în brațe spasmodic. Eram ca două ființe care se îneacă și se agață una de cealaltă ca să se salveze. Trebuie că asta făceam, fiecare avea nevoie de celălalt ca să nu cadă în propriul hău și să dispară. Ajută-mă să nu dispar. În mintea mea se făcuse întuneric, un întuneric bun și nu-mi mai era frică de el. Nu trebuia să adormim. Trebuia să rămînem treji, pînă la capătul celălalt al nopții. Dar corpurile deveneau tot mai grele. Nu trebuia să alunecăm în somn, nu trebuia să adormim, cine iubește nu doarme, tresăream, iar ziua părea tot mai departe, tot mai lipsită de strălucire. Ce ar fi putut aduce, cînd noaptea adusese deja totul, o iubire proaspătă ca un leș cald?
