Petronela Rotar

Petronela Rotar

biografie literară

Petronela Rotar s-a născut în 1977 la Brașov, unde a trăit pînă acum toată viața. A fost jurnalist vreme de 18 ani la mai multe stații locale ale celor mai importante televiziuni, are doi copii și o istorie personală zbuciumată pe care a fructificat-o literar într-o parte dintre cărțile ei.
A publicat toate cele șase cărți ale sale la editura Herg Benet. Prima carte, de poezie, “O să mă știi de undeva”, a fost publicată în 2014, iar pînă acum s-a vîndut în multe mii de exemplare, devenind singurul bestseller de poezie în România post decembristă. În 2017 a fost publicată a doua ediție a cărții, revizuită, adăugită și cu ilustrații semnate de artista Corina Drăgan.
Au urmat cartea de proză scurtă “Alive”, tot în 2014, desemnată de cititori cea mai bună carte a anului 2014 pe site-ul Bookaholic și un nou volum de poezie, “Efectul pervers”, în 2015. În 2016, a apărut “Sfîrșitul nopții”, o colecție de 19 povestiri scurte, care a cîștigat din nou simpatia cititorilor și a devenit cea mai bună carte a anului 2016, pe același site.
În 2017, apare “Orbi”, primul roman al autoarei, carte ce devine în doar cîteva săptămîni bestseller și un adevărat fenomen, primul tiraj epuizîndu-se înainte de lansarea oficială. În 2018, autoarea a semnat cu casa de producție Libra Films pentru ecranizarea romanului. În 2018, Petronela Rotar publică “Privind înăuntru”, care devine la fel de repede bestseller și primește distincția Cartea anului, la Premiile Culturale ale Consorțiului Corona Brașov.
În prezent, Petronela Rotar se află în formare ca psiholog și psihoterapeut.


CĂRȚI PUBLICATE LA EDITURA HERG BENET

Se arată toate cele 6 rezultate