Descriere

Descriere carte

„Tot ce ai nevoie ca să detești viața e să ajungi să o înțelegi. Să pătrunzi în adevărul ei absolut, acela că ea, în esență, nu duce nicăieri. Că suntem aici printr-un accident, și că oricât ne-am chinui să dăm un sens existențelor noastre, acel sens nu ar fi decât o forțare nefirească, o găselniță, o consolare. Că noi, oamenii, în sine suntem niște accidente. Că suntem dotați să înțelegem prea mult. Să aflăm că murim și să ne chinuie spaima asta în fiecare minut al vieții. Toată așteptarea nimicului care va să vină. Că suntem o ironie sadică a naturii. Că ar fi fost mai bine pentru toată lumea ca omul să nu existe niciodată. Că nu facem decât să tulburăm echilibrul celorlalte specii – ne pendulăm pe aici fără niciun sens, sângerăm pe interior și așteptăm, cuminți, să nu mai fim.

Peste tot, oamenilor le trecea prin cap să se sinucidă. Sau, cine știe, eram noi ăștia o specie aparte, răzvrătiți împotriva vieții, tocmai pentru că o iubeam, tocmai pentru că ne păsa. Tocmai pentru că ne doream să fie mai mult decât atât. Să fie reală tot timpul, să nu ne mai amăgească. Să merite.“


Daria este o adolescentă inteligentă, sensibilă, curajoasă și originală. Este implicată, apreciată de cei din jur și uneori luată drept model, și nu se dă niciodată înapoi de la a-și face vocea auzită. Îi pasă enorm să corecteze nedreptățile de toate felurile și vrea să trăiască într-o lume diferită, în care oamenii să fie mai interesanți și mai colorați, nu doar oameni-umbră, morți pe dinăuntru, care continuă să existe doar pentru că s-au trezit pe lume. Împreună cu gașca ei de răzvrătiți, Daria organizează proteste sociale menite să-i ajute pe oameni să descopere cum e să gândești pe cont propriu.

Adolescenta locuiește cu bunica ei excentrică, dar duce dorul mamei plecate de ceva vreme din România, la muncă, mamă care nu prea mai ține legătura cu fiica ei. Pe lângă bunica Adele, Daria îl mai are și pe cel mai bun prieten al ei, Puppy, care ar face orice pentru a o împiedica să se sinucidă.

Pentru că, în ciuda bucuriei de a gândi și a fi vie, Daria și-a propus să-și ia viața.

O poveste despre intensitate și strălucire, despre multele semnificații pe care le poate avea viața, dacă știi să cauți cu adevărat în interiorul tău.

Informații adiționale

Informații adiționale

ISBN:

978-606-763-197-5

Număr de pagini:

352

Data apariției:

Aprilie 2019

Tip copertă:

broșată

Format:

13×20 cm

Colecție:

Radical din 7

Despre autoare

Cristina Nemerovschi

biografie literară

Cristina Nemerovschi s-a născut la București, pe 10 mai 1980. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității București și un master în cadrul aceleiași facultăți, cu o disertație de filosofie a matematicii. A debutat literar în 2010, cu romanul “Sânge satanic”, care a fost comparat de critica literară cu opere-cult ale unor autori precum J. D. Salinger, Henry Miller, Irvine Welsh, Chuck Palahniuk, Bret Easton Ellis sau Anthony Burgess. A fost distins cu premiul Tiuk! pentru debut, cu titlul Cartea anului 2010, Cartea anului 2011 pentru a doua ediție, ales printre finaliștii Premiers Romans En Lecture.

Au urmat nu mai puțin de 13 romane, o parte fiind grupate sub forma unor trilogii, toate având succes atât de public, cât și o receptare critică entuziastă. „Cred în toate lucrurile despre care scriu: iubire, vindecare, iertare, trezire, luptă, găsirea propriului drum, autenticitate, libertate”, spune autoarea într-unul din interviurile acordate.

A scris și o carte de non-ficțiune, un volum de dialoguri cu cititorii, “Ce facem cu România?”. De asemenea, proza autoarei a fost inclusă în peste 10 antologii, românești și internaționale. Romanul Păpușile i-a adus nominalizarea la Gala Tinerilor Scriitorilor – Cel mai bun prozator al anului 2014.

Romanele semnate de Cristina Nemerovschi – “Sânge satanic”, “Pervertirea”, “Ani cu alcool și sex”, “Rezervația unicornilor”, “nymphette_dark99”, “Ultima vrăjitoare din Transilvania”, “Vicky, nu Victoria”, “Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes”, “Păpușile”, “Rockstar”, “Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată”, “Dresoarea”, “Răzvrătiții” – au dat naștere unui nou curent în literatura tânără și au inspirat numeroase manifestări artistice: poezie, piese de teatru, arte vizuale, muzică.

A tradus mai multe romane pentru colecția de literatură străină a Editurii Herg Benet.