Evenimente

Dublă lansare de carte la Brașov: “Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes” de Cristina Nemerovschi și “Zilele amanților” de Corina Ozon

Librăria Șt. O. Iosif și Editura Herg Benet vă invită sâmbătă, 15 noiembrie, la o dublă lansare de carte: romanul-pamflet Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes de Cristina Nemerovschi și romanul “Zilele amanților de Corina Ozon. Evenimentul va avea loc de la ora 13.00, la Librăria Șt. O. Iosif din Brașov (Strada Mureșenilor, nr. 14).

Invitați: Petronela Rotar și Alexandru Voicescu.

 

După romane îndrăgite de public și apreciate cu entuziasm de critica literară, ca Sânge satanic, Ani cu alcool și sex, Rezervația unicornilor, Pervertirea și nymphette_dark99, Cristina Nemerovschi revine cu un roman diferit, Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes, o satiră dură la adresa lumii literare românești. Critica adusă scriitorilor mediocri și a snobismelor afectate care sufocă arta românească este doar un pretext pentru a introduce în scenă un personaj memorabil, Gigi Anghelescu, față de care, de-a lungul cărții, te vor încerca tot felul de sentimente, de la milă la revoltă, de la amuzament la nedumerire.

 

Romanul “Zilele amanților de Corina Ozon este cu siguranță cea mai îndrăgită carte a toamnei pe rețelele de socializare și nu numai. Cu un umor care apasă pedala de accelerație de la început și până la final, “Zilele amanților te face să uiți instant toate problemele din jur și te cucerește prin sinceritate, tonul detașat și hazul spumos, care curge natural. Personajele principale îți vor deveni prieteni imediat după lectură.

 

 

“„Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes“ e o carte periculoasă pentru ambele sexe. Domnii pot părea neserioşi citind-o, asta pentru că vor râde incontrolabil şi invariabil hohotit, plus că îşi vor lua ca la o jumătate de oră să se liniştească şi să poată explica de ce râd. Doamnele se află-ntr-un risc şi mai mare: această carte se citeşte exclusiv pe nemachiatelea. Cine are curaj să facă altfel se va trezi, de la râsul cu lacrimi, cu un machiaj ca izbit de-o ploaie torenţială. Am experienţă, nu spun poveşti: am început cartea-n avion. În încercarea de a-mi masca râsul, zguduiam aşa de tare scaunul încât vecinul de alături mi-a zâmbit politicos şi cu reproş în laba-gâştii, varianta anglo-saxonă, iar eu mi-am tradus pe loc: „Râzi, muiere, în banca ta cât vrei, da’ nu mă zgâlţâi pe mine!“ Invidioşi mai sunt britanicii ăştia! Să puie mâna să-nveţe româneşte, şi-om scutura tăt avionu’.” (Ana Barton)

 

„Nu cred să mai fi existat în literatura noastră până la acest Anghelescu un roman care să facă atât de nemilos bășcălie de tot ce este putred în lumea literară românească: de la critici literari la premiile date la plesneală, de la instituții care ar trebui să servească scriitorului, dar care devin o cloacă de corupți de toate felurile, la stiluri de scris prăfuite și ridicole.[…] Nu doar umorul este meritul scriitoarei în acest roman; o ironie nemiloasă și îndrăzneață, concentrată și savuroasă merge ca un fir roșu prin întregul pamflet – în câteva capitole, recunoști personaje reale, fie scriitori, fie critici literari, fie actori mai puțin importanți pe scena vieții literare, dar care sunt ridiculizați cu talent, făcându-te să te bucuri de fiecare frază. Cu un final la care nu te aștepți, care îți trage scaunul de sub fund, cu acest Gigi Anghelescu atât de captivant și savuros, romanul-pamflet al Cristinei Nemerovschi este probabil cea mai potrivită lectură pentru 2014. Îți va descreți fruntea, dar te va și pune pe gânduri.” (Alexandru Petria)

 

„Cristina Nemerovschi este un Caragiale al zilelor noastre.” (Felix Nicolau)

 

“De patru ore râd singură în faţa calculatorului. Recomand cu foc şi pară romanul lui Nemerovschi, “Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes”. E, poate, cel mai bun text pe care l-a scris în viaţa ei. Bravo, Cristina!” (Lorena Lupu)

 

“Dacă Rezervaţia unicornilor am citit-o pe nerasuflate, pe Anghelescu l-am citit greu, greu de tot… pentru că nu mai distingeam literele, din cauza lacrimilor de râs. Am râs cu lacrimi pe tot parcursul cărții. Absolut minunat.” (Deea Negoiță)

 

“O lectură potrivită pentru orice generaţie. O carte excelentă!” (Oana Tămaș)

 

„Când am primit invitaţia de a citi manuscrisul cărţii Corinei, am acceptat temător. Sunt la o vârstă când îţi spui arogant că ai citit cam tot şi te întrebi seniorial ce ar putea să te mai surprindă. Ei bine, cartea Corinei. Care te surprinde prin toate locurile pe care le credeai securizate, impenetrabile. Te surprinde în primul rând pentru faptul că refuză fără efort scriitura feminină, melancolică şi vag lamentabilă. Frazele sunt scurte şi nu intră bătând la uşă, ci trântind-o de perete. Apoi, te surprinde tema predilectă a cărţii: amantlâcurile, iubirile frugale, relaţiile interzise, tot tacâmul. Practic, Corina omoară în poveştile ei orice ipocrizie feministă (chestie care mie mi-a mers la suflet), o îngroapă adânc şi îi pune capac. N-o să omit sub nicio formă limbajul, care surprinde de asemenea. Corina foloseşte limba română fără să se ferească de extremele ei. Are curaj, „are ouă”, cum s-ar spune. Nu că ar fi singura, nu că ar fi o raritate, dar a manipula cuvinte interzise într-un text literar, fără a-i strica savoarea, nu e la îndemâna oricui. Rămâne însă la final impresia generală, cea care contează cel mai mult. Care e bună, dacă nu foarte bună. Cartea se citeşte uşor, e cinică, e vie, are tot ce îi trebuie pentru a deveni un succes.” (Ştefan Caraman)

„Corina Ozon vine dinspre jurnalism spre literatură, cunoscând oamenii, cu talent. Scrie captivant, folosind în fraze câte cuvinte chiar trebuie, fără floricele stilistice şi volute descriptive în plus, care ar creşte statistic durata de somn a populaţiei. „Zilele amanţilor” e o carte pentru dezinhibaţi. N-o recomand proştilor si bigoţilor.” (Alexandru Petria)

„Aceasta este o carte deşteaptă. Iar vrăjitoria nu-i deloc exclusă. Te ţine lipit de ea, nu te lasă absolut deloc nici să faci altceva şi nici măcar să te gândeşti la altceva. Nu poţi uza de niciun instrument fizic ori sufletesc pentru a i te sustrage. Iar dacă asta nu-i curată fermecătură, atunci ce este? A, ştiu. Literatură deşteaptă.” (Ana Barton)

„O lectură care curge uşor, cu un limbaj direct şi frust, perfect adaptat subiectului. Corina vorbeşte cu umor şi amar, fără ocolişuri, despre situaţii de viaţă verosimile, desprinse din cotidian. Amanţii putem fi oricare dintre noi.” (Petronela Rotar)

Related Posts