Amalia, o adolescentă de 16 ani care ascunde un secret, dispare într-o dimineață de decembrie. În căutarea ei pornesc trei prieteni care i-au fost apropiați (fiecare din propriile-i motive) în ultimele luni, prieteni care sunt, în același timp, și suspecți în cazul dispariției fetei. Cei trei prieteni sunt: Ulf – un scriitor mizantrop și nihilist, ale cărui cărți au mult succes, Corbu – un pictor cinic, care disprețuiește orice tip de morală și este fascinat atât de lolite, cât și de septuagenare, și Tara – o prostituată atrasă de tot ce înseamnă sex extrem, îndrăgostită atât de Ulf, de Corbu cât și de Ștefana – Dominatoarea din Grotă (locul unde Tara își dezlănțuie în fiecare noapte apetitul pentru ceea ce depășește granițele sexului “normal”, acceptat în societate).
Fiecare din cele trei personaje își aduce propria poveste în scenă, iar cele trei povești se îmbină între ele, converg și își găsesc deznădământul în Amalia, care este văzută de cei trei fie ca o pată de inocență și o posibilă scăpare spre normalitate (Ulf), ca un obstacol în calea prieteniei, o “ființă scârboasă, incredibil de proastă” (Corbu) sau, în final, ca un discipol ce poate fi modelat după plac (Tara). Ulf este blocat între cea de-a cincea și a șasea carte. Cu un succes uriaș la sexul opus, orgolios, narcisist și adesea genial, Ulf trăiește pasional, extrem și intens până în momentul în care realizează că nu-l mai atrag oamenii și nu mai poate scrie despre ei. În încercarea disperată de a-și găsi inspirația, plonjează în imaginar și vecinătate a nebuniei, unde pândește Moș Bărbuță, un personaj straniu, cu mult simbolism. Cu o luciditate aproape perversă, Ulf analizează dispariția treptată a lucrurilor care îl făceau în trecut să se entuziasmeze. Corbu încearcă să o seducă pe Irene, o fetiță de 11 ani, căreia pictorul îi dă meditații, în casa mătușii ei, madam Gâlmeț, care, la rândul ei, îl atrage inexplicabil pe Corbu. Încercarea de seducție a copilei îl azvârle pe pictor în cele mai trăznite întâmplări, alături de cele mai ciudate și neașteptate specimene umane. Gândurile lui Corbu se îndreaptă însă în principal spre Ulf, prietenul său cel mai bun, pe care vrea să-l salveze din criza creativă, aducându-l din nou spre arta autentică. Pictorul este convins că numai o crimă l-ar putea trezi pe Ulf din apatia sa prelungită și din dezgustul față de oameni. Crimă pe care, în final, Corbu chiar o înfăptuiește. Tara se luptă prinsă între iubirea pentru Ulf, atracția fizică față de Corbu și pasiunea față de Ștefana, idolul ei. Tara își analizează istoria personală de-a lungul cărții, cum a devenit ceea ce este astăzi, întrebându-se dacă putea alege un alt drum și unde ar fi dus-o acesta. Prostituata este cea mai înverșunată în căutarea Amaliei, considerându-se răspunzătoare pentru dispariția fetei, după ce o luase cu ea în Grotă, pentru a o iniția în arta sexului extrem. Căutarea Amaliei reprezintă pentru fiecare dintre cei trei o introspecție dură, o permanentă și caustică analiză a umanității degradate.
Pe urmele Amaliei, pășim și noi alături de cei trei într-un București underground, cu cluburi dedicate sado-masochismului, dar și cu memorabila și fascinanta Cală, un loc pe care cititorii l-au asemănat cu Zona din “Călăuza” lui Tarkovski. Trei fundaluri întâlnim în Pervertirea: Bucureștiul cel de toate zilele, privit de această dată prin ochii unor artiști nihiliști, care îi scot în relief în special părțile întunecate, murdare, pervertite – “era doar jegul ăsta”, spune Ulf – un București distopic cu oameni resemnați, abrutizați, a căror viață se împarte între supermarket și televizor; nici liceul, unde cei trei poposesc în căutarea Amaliei, nu este un loc mai exuberant ci, dimpotrivă, un spațiu al resemnării și al nepăsării. Revoltele sociale din februarie 2012 constituie, în premieră în literatura română, o parte din fundalul acțiunii, arătându-ne un București animat doar de fațadă, în realitate el rămânând, în ciuda aparentului entuziasm al tinerilor “revoluționari”, un spațiu al dezolării, în care nimic nu va putea fi schimbat. Al doilea fundal – atât prezentat direct, cât și sugerat, din poveștile Tarei – este Grota, un club dedicat sexului extrem, stăpânit de Ștefana, o figură carismatică, în special în imaginația Tarei. Al treilea și poate cel mai important este Cala – o clădire abandonată la marginea Bucureștiului, într-un fost parc de distracții, străbătut de șine de tren. Aici, cei trei protagoniști întâlnesc personaje desprinse parcă din alt timp și din altă lume, cum este paznicul care îi poartă în urmă cu peste jumătate de veac, pentru a le spune o poveste despre cruzime și moarte.
Alte figuri pitorești apar treptat în rol de suspecți în ce privește dispariția fetei: Gabi – o adolescentă cu tendințe de nimfomanie, Mitică Urechiuț zis “Babuinu” – tatăl vitreg al Amaliei, Vasilica Urechiuț – mama Amaliei, care o suspectează pe fată că ar încerca să-și seducă tatăl, Moș Bărbuță – alter-ego-ul lui Ulf, mereu însoțit de o ceată de pelicani, sau bătrânul paznic al Calei, care îi poartă pe cei trei prin lumea de după cel de-al doilea Război Mondial. Maria Magdalena, o mini-capră, este tot un personaj pitoresc ce stârnește un haz nebun, în special atunci când isprăvile ei sunt narate de către provizoriul ei stăpân, Corbu.
Supratema romanului s-ar putea formula astfel: în numele artei, se poate ajunge și la crimă? Ce se întâmplă atunci când un artist ucide?
Singurul subiect pe care nihilismul personajelor nu îl atinge este arta. Oamenii sunt priviți ca obiecte de către artistul nihilist, într-o răsturnare a filosofiei umaniste, perfect asumată și justificată. Deznodământul întâmplărilor tensionate presupune o crimă: un om este ucis în numele artei, pentru a o perpetua și potența.
“Pervertirea” este un thriller filosofic despre artă, oameni care sfidează normalitatea și despre o nouă (i)moralitate.
