Lucian Mîndruță lansează “Share!”, prima carte despre fenomenul Facebook din noiembrie 2014, care a condus la o mobilizare la vot exemplară, nemaîntâlnită din 1990 și până în prezent.
Cluj-Napoca va găzdui evenimentul de lansare vineri, 13 februarie, la Librăria Cărturești Iulius Mall, Strada Alexandru Vaida-Voevod 53-55. Evenimentul va începe la ora 18.30, în prezența autorului și a invitaților săi, alături de discuții interactive și Q&A.
Prima parte a cărții, scrisă în urma experiențelor trăite de autor în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2014, este o culegere de statusuri de pe Facebook, însoțite de comentarii și de o analiză a motivelor care au condus la viralizarea anumitor mesaje electorale, a clipurilor video, și nu în ultimul rând a cauzei românilor plecați din țară. Cu un reach însumând peste un milion de view-uri și sute de mii de români care i-au citit sau urmărit postările, Lucian Mîndruță a fost una dintre cele mai active și vizibile persoane publice, neafiliate politic, în perioada octombrie-noiembrie 2014, pe platforma Facebook.
Partea a doua din “Share!” cuprinde eseuri și articole pe teme diverse – de la sfaturi adresate tinerilor, la hobby-uri, religie, școală, perioada comunistă, copilărie, sport, media și multe altele.
“Share!”, al cărei subtitlu este „Cum am învățat din social media să-i iubesc din nou pe români”, a apărut la Editura Herg Benet, în colecția Radical din 9.
Drepturile de autor în urma vânzării cărții vor fi donate integral pentru publicarea unui tânăr scriitor, care va fi ales în urma unui concurs special de manuscrise.
Despre autor
Lucian Mîndruță e jurnalist de atâta vreme, încât acum îi e jenă să precizeze, de teamă să nu fie dus la muzeu.
De notat totuși că din 1992 și până de curând a fost implicat în diferite proiecte de print, televiziune, social media și, câteodată, nici un fel de media.
Azi îi învață pe alții ce i-a plăcut mai mereu: vorbitul în public despre branduri și arta de a te bâlbâi cât mai puțin la televizor.
De câțiva ani, încearcă să facă trecerea între jurnalism și PR și între calitatea de angajat și defectul de a fi patron.
Îi plac oamenii care îl contrazic. Îi iubește pe ăia care îl aprobă. Firește, vă va spune că vă adoră pe toți, pentru un like.
Are câteva hobby-uri de fițe, deși, când îl întrebi, vrea să fie un băiat popular.
Merge cu bicicleta pentru că are una mai scumpă decât o mașină normală.
Și, dincolo de toate, abia așteaptă să citească și el cartea asta, pentru că autorii (pe care îi ține într-o pivniță) i-au spus că e interesantă pe alocuri.