Editura Herg Benet și Grupul Librarium vă invită sâmbătă, 30 mai, la lansarea a două dintre cele mai iubite tinere scriitoare ale noului val: Ana Barton și Petronela Rotar, care își vor lansa cele mai noi cărți în fața publicului din Iaşi: “Mamifer” și „alive”. Evenimentul va avea loc de la ora 18.30 la Librarium Palas, str. Palas nr. 7A, Palas Shopping Mall, Iași.
Invitați, alături de autoare, vor fi Liviu Antonesei și Florin Cîntic.
[separator][/separator]
Volumul „Mamifer”, de Ana Barton, este apărut într-o prezentare grafică de excepție, cu fotografii de arhivă din colecția Costică Acsinte.
„Mamiferul Anei Barton e unul cu rădăcini de aluat în care se coc florile de salcâm. Drumul începe cu dorul primei povestiri şi se termină cu tăcerea, cu pauza de respiraţie pe care trăitul le impune din când în când. Fulgurant, câteva diapozitive-vis, ca o alunecare în expresionism. Ana Barton suflă viaţă unei galerii de personaje şi istorii pe care le înfige în lumea lor caldă, posibilă şi miraculoasă. Este o carte a unui mod rar de raportare la existenţă şi este cartea unei mari răbdări. A unui timp care nu mai mărșăluiește şi nu mai ticăie furibund, o galerie a vârstelor, de la cele amniotice la cele din urmă. Există în prozele reunite în Mamifer o ştiinţă a observaţiei şi o maturitate a trăirii fascinante. Ana Barton redă mereu, fără greş şi fără risipă de mijloace, fără tropăiala excesului, acel detaliu precis şi acel gest exact care au efect de întrupare sigură. Cititorul întinde mâna şi pipăie personajul, simte carnea întâmplării. De fapt, asta e proza Mamiferului: o lume plină şi recognoscibilă în tonurile de lumină şi în care intri ca acasă după ce treci prin două rânduri de porţi: una a istoriei mici, personale, şi o alta a istoriei mari, prezentă mai mult ca joc de umbre şi prin câţiva reprezentanţi-surpriză. Acăsire. Asta face Ana Barton în Mamifer.” (Nora Pavel)
[separator][/separator]
„Nu îmi e frică de moarte. Ştiu că într-o zi va suna telefonul că s-a dus mama-mare, care are aproape 90 de ani acum. Că se va duce tata, care, deja jumătate paralizat, e jumătate mort. Că într-o zi va pleca şi mama. Apoi sper să urmez, firesc, eu. Dar dacă nu va fi aşa, ci altfel, ştiu de pe acum că nimic nu e întîmplător şi prin asta trebuie să trec. Nu o să mă mai întreb cu disperare: de ce mie? Sunt lecţiile mele, crucile mele de dus. Mă ştiu cu moartea bine, iar proximitatea ei m-a făcut doar excepţional de vie“, scrie Petronela Rotar în „alive”.
„Există necesare şi salvatoare guri de aer. Guri de apă. La o adică, şi-o gură de lacrimi poate face o treabă foarte bună: te mântuieşte de-un AVC. Trăind însă câteva zile cu ochi şi mâini în cartea Petronelei Rotar, am fost obligată la o revelaţie: gura de cuvinte. Una rarisimă, de-o frumuseţe care frizează visul, roşie-camelie, pletorică, dulce-amăruie şi parfumată cu licorile secrete ale Semiramidei. Nu s-a născut ca s-o priveşti de la distanţă, să te uimeşti departe. Ţi se deschide a sărut fierbinte, câteodată cast, altă dată tremurat, iar de îndată ce-ai atins-o, du-te încet către oglindă, cu ochii-nchişi. Deschide-i şi priveşte: este a ta. Respiră. Gura asta de cuvinte-inimă eşti tu” – Ana Barton despre „alive”.
Despre autoare:
„Fiindcă am fost gimnastă până mi-au calculat vârsta osoasă şi-au stabilit că despre performanţă n-o să poată fi vorba din motive de lungime excesivă, aş putea spune că am o mobilitate impresionantă. Am 40 de ani. Sunt însă atât de imatură încât aproape că mi-e ruşine să-i declar. De arătat, da, îi arăt pe toţi, deşi, uneori, parcă mai văd şi zecimale pe-acolo. De şcoală ce să zic? Am o educaţie eclectică, model toptan: Teologie, Litere, Cultură şi Civilizaţie Ebraică, Psiholingvistică. Babel ori foame. Sigur, arareori mă înţeleg pe mine şi cu mine, dar m-am lăsat şi de dramatizări. Cine sunt? Mama unei copile de 12 ani şi jumătate pe care o cheamă Rada. Cum sunt? Vie, deocamdată. Binecuvântată stare. Ce fac? Am trei caiete, unul acasă, unul la birou şi unu-n geantă, pe care le scot câteodată aproape compulsiv pentru a nota, ilizibil, fără excepţie, câte o trecere de glonţ neîncărnat prin cap. Apoi, mă enervez crunt, încercând să descifrez ce naiba a scris din voia-i invariabil şi mioritic-implacabil năstruşnică stiloul ăla galben cu oranj, că dau numai peste lecţiuni incerte. Scriu de douăzeci de ani, (ex)trăgându-mă sârguincios din publicistică precum darwiniştii din maimuţă.” (Ana Barton)
[separator][/separator]
Petronela Rotar nu are biografie literară. Maximum una pseudoliterară, cu indulgenţă. S-a născut la ţară, ca veşnicia lui Blaga, undeva lîngă Braşov, şi a făcut naveta la oraş. La şcoală, aia cîtă a făcut. La liceu, i-au apărut cîteva poezii în revista literară a şcolii, iar ăsta ar fi putut fi un început bun pentru o biografie literară, dar nu a fost. Apoi nu a mai apărut decît la televizor şi în ziare. Şi acolo, de partea greşită a microfonului. A fost reporter, editor sau prezentator la staţiile locale ale Pro TV, Antena 1, Realitatea. S-a apucat de două facultăţi, Litere şi Sociologie, şi nu a terminat-o pe niciuna. Are de gînd să nu o termine nici pe a treia. S-a apucat şi de doi copii, iar pe ăştia încă îi desăvîrşeşte. Sau aşa îşi imaginează, cînd se place pe sine. Cînd nu, nu îşi imaginează nimic. A scris toată viaţa pentru ea, sperînd că atunci cînd o să dea colţul va fi descoperită, publicată şi premiată. S-a prins tîrziu că nu va fi aşa, drept care şi-a făcut un blog. Aşa a ajuns să publice în Tiuk şi să scrie pentru Catchy. Şi să scoată prima carte, O să mă ştii de undeva. Gata.