Miercuri, 4 octombrie, de la ora 19, vă invităm la o întâlnire cu Flavius Ardelean, la Cafeneaua Librăriei Cărturești Verona din București. Lectură din cărțile seriei „Miasma”. Invitați: Ana Barton și Cristina Nemerovschi.
[separator]
Despre romanul „Scârba sfântului cu sfoară roșie”:
Prolegomena la Tratat de rezistența materialelor, despre nașterea, viața și moartea sfântului Taush, adică aventurile sale din Gaisterștat până în Mandragora; ce a făcut, ce a zis, ce a văzut și ce a simțit între Lume și ne’Lume, istorisite de scheletul Bartholomeus Pumn-de-Oase și culese de Flavius Ardelean.
Micul Taush pare un simplu băiat din cetatea Gaisterștat, până când, într-o zi, începe să toarcă un șnur roșu din buric. Dus în ucenicie la Moșu’ Tace, Taush ia parte la tainele Lumii și ale ne’Lumii, învață ce înseamnă prietenia alături de Danko Ferus și Bartholomeus și cunoaște iubirea la sânul Katherinei. Dar, când un bâlci ucigaș de dincolo de Lume distruge tot ce are Taush mai de preț, ucenicul alege să plece întovărășit de prietenii săi să caute răul și să-l alunge din Lume. În această ciudată aventură, prima parte a seriei “Miasma”, Flavius Ardelean ne face cunoștință cu personaje bizare ale Lumii și ale ne’Lumii și ne poartă prin locuri nemaivăzute, într-un basm straniu despre om și ce se află dincolo de el.
„Nebună, genială, întunecată, tulburătoare și profundă, Scârba sfântului cu sfoară roșie te face să te privești pentru o clipă și să nu te mai recunoști întru totul. Dar abia de acolo poți începe să descoperi și să vezi. Cu adevărat să vezi.” (Cristina Nemerovschi)
„Flavius Ardelean nu e scriitor de lucruri frumoase, dar e frumos în necurățenia și neorânduiala lui. Iar cine iubește scriitorii îi iubește tocmai fiindcă aceștia nu fac eforturi să le spună lucruri frumoase când totul în jur se prăbușește, ci știu să scoată bucuria cuvintelor și din bube, mucegaiuri și noroi.” (Michael Haulică)
[separator]
Despre romanul „Miasma. Tratat de rezistența materialelor”:
Într-adevăr, noaptea avea să fie mai lungă în acel sfârșit de iarnă, când arsul fu găsit pe treptele bisericii din Primi, și toate nopțile de atunci încolo aveau să fie ceva mai negre, ceva mai grele, ca pături de plumb peste Alrauna, iar oamenii din cetate, mai cu seamă cei din Primi, cei-ce-se-trag-din-mătrăgună, n-aveau a mai conteni să spună că, parcă, pe la colțuri de stradă și pe sub perne, șoapte începuseră a se auzi în toiul fiecărei nopți. Și tot atunci își frământară și fiicele cetății primele foieli în așternuturi.
Dar arsul?
Arsul nu muri.
Lumea nu e ceea ce pare a fi. Până și ne’Lumea se teme de ea. La câteva secole după dispariția sfântului Taush, într-o lume în care începuturile sunt de mult mituri, în fosta cetate Mandragora, un preot găsește pe treptele bisericii din cartierul Primi un ars misterios pe care îl adoptă și-l îngrijește ca pe propriul fiu, scăpându-l astfel de la moarte. Câteva luni mai târziu, adolescentele cetății cad într-un somn adânc din care nu se mai trezesc. Medicul Algor Kunrath și farmacistul Alambiq, preotul Sarban și povestitorul Alecu Deleanu, inocenta Lili Bunte și ucenicul Bruno Krabal, Hâdul platformelor, Omul cu cap de cal și cohorta sa de oameni-șobolani, Jumătat’ de Om cu ai săi cerșetori din Burta Vacii – oameni și ne’Oameni prinși în luptă în ultimele zile ale cetății Alraunei.
Tratat de rezistența materialelor de Flavius Ardelean este o nouă poveste tulburătoare izvorâtă din mintea unuia dintre cei mai fascinanți scriitori ai fantasticii românești, autorul romanelor Îmblânzitorul apelor și Scârba sfântului cu sfoară roșie și al povestirilor macabre din volumele Acluofobia și Bizaroproze.
„Un specialist în apocaliptită.“ (Dan C. Mihăilescu, Omul care aduce cartea)
„Flavius Ardelean este un artist al stărilor depresive.“ (Marius Miheț, România literară)
“Miasma este un regal al visceralităţii labirinturilor suprapuse, una dintre cărţile de căpătâi ale firilor purgatoriale. Mai mult decât orice, în Miasma, Flavius Ardelean scrie despre lumi populate cu oameni dependenţi de poveste.” (România literară)
“La Flavius Ardelean nesiguranța aflării între viu și mort, între Lume și Ne’Lume – în, probabil, cele mai frumoase pagini despre descompunere scrise la noi după ’89 – capătă o ideologie proprie.” (Observator cultural)
“Flavius Ardelean scrie în Miasma despre lumi alternative până dincolo de multivers, o fabulă a deghizării grotescului în sublim și invers.” (Suplimentul de cultură)
[separator]
Despre romanul „Bășica Lumii și a ne’Lumii”:
Romanul „Bășica Lumii și a ne’Lumii” continuă aventurile celor trei tovarăși de drum din „Scârba sfântului cu sfoară roșie”, aflați acum pe căi diferite, dar cu aceeași destinație: cetatea Mandragora, cea chinuită de Frații Spânzufrații. Danko Ferus învață de la ne’Oamenii Porții ce înseamnă adevăratul Cuvânt cel Dintâi, Femeia Umbră suflă viață peste oasele îngropate ale lui Bartholomeus și adevăratul Taush primește nou trup de la Căutătorii de Cheie din Valea Roasă, dar în ne’Lume Marea Larvă a început să se foiască și ne’Oamenii se pregătesc de război. Cu „Bășica Lumii și a ne’Lumii” pășim și mai adânc printre luminile și umbrele vastului univers al seriei Miasma, un amplu proiect de fantezie întunecată al unuia dintre cei mai fascinanți scriitori de literatură fantastică din România.
“Flavius Ardelean scrie în Miasma despre lumi alternative până dincolo de multivers, o fabulă a deghizării grotescului în sublim și invers.” (Marius Miheț, Suplimentul de cultură)
“Aducînd laolaltă imaginativitate, idei, virtuozitate narativă, intuiţie a umanului şi, poate, a unei dimensiuni ce transcende umanul, cărţile acestui autor ies din sfera prozei leneşe, a conformismului „mainstream“. Sînt cărţile unui profesionist al genului fantasy – sau, şi mai exact, „dark fantasy“ –, prea puţin abordat la noi, şi, de fapt, ale unui profesionist al prozei pur şi simplu. A nu se aplica, în cazul de faţă, eticheta „paraliteraturii“! Căci – indiferent de „gen“ şi dincolo de orice fel de prejudecăţi de „gen“ – o proză atît de bine scrisă cum este aceea a autorului în discuţie se defineşte, înainte de toate, ca literatură, fără nici un prefix mai mult sau mai puţin minimalizator.” (Bianca Burța-Cernat, Observator Cultural)