Lorena Lupu s-a născut pe 24 noiembrie 1978, în Sfântu Gheorghe, jud. Covasna. A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, Secţia Actorie.
În 2006, debutează atât în teatru, cu rolul principal din Război cu Troia nu se face de Jean Giraudoux (la Teatrul Mic, Bucureşti), cât şi în literatură, cu romanul autoficţional Rondo Capriccioso, care, la vremea respectivă, se bucură de recenzii pozitive atât în presă, cât şi în blogosferă.
Publică romanul Bătăuşu’ de Câmpi (2007), experimentul literar – fotografic Hyde Park (2009), în colaborare cu Dinu Lazăr şi în 2012, revine în atenţia cititorilor cu romanul erotic Dona Juana.
Debutează ca dramaturg în 2011, contribuind cu texte pentru spectacolul Requiem. Nu ştii nimic despre mine al coregrafului Răzvan Mazilu.
Premii: Obţine Premiul de Interpretare Timică la Gala Tânărului Actor, ediţia 2008, împreună cu actorul Dorin-Eugen Ionescu, pentru spectacolul Apa de Havel, după Matei Vişniec. În 2011, ia Premiul I la categoria Experiment a Galei Superscrieri, organizată de Fundaţia FFFF.
Ca jurnalist, Lorena Lupu a lucrat la revistele Maxim, Playboy şi Vice. În prezent, e redactor al revistei Tabu.