Vineri, 9 mai, de la ora 18.30, la Librarium Bastilia (Piața Romană, București), va avea loc lansarea romanului “Spre seară nu se întâmplă nimic” de Cătălin Marin. Invitați, alături de autor: Vlad Tăușance și Leonard Ancuța.
[separator][/separator]
Django, un ceasornicar înțelept și cam plictisit, amator de șnaps și dese intermezzo-uri filosofice despre timp și moarte. Jazpin, asociatul său, care știe tot ce gândește Django și îl urmărește ca o umbră tot mai întinsă de ani. Domnișoara Betty, timidă și nehotărâtă, dar interesată de micile frământări ale vieților altora. Domnul Simmons, un bancher fixist, așteptându-și cafeaua, ziarul zilei și zornăitul monedelor ca parte a unui plan ce a fost decis încă de la începutul vremii.
Și Cutremurul.
Cum se schimbă ordinea lumii într-un univers în care o dimineață începe să nu mai semene cu cele de până atunci? Sunt dramele mici rotițe ale unui mecanism nevăzut?
Un roman pe fundalul căruia viața și moartea sunt personaje cu rol principal, prinse într-un dans când lent și visător, când disperat, dar la finalul căruia poate nu va mai fi nimic.
Spre seară nu se întâmplă nimic e o înşiruire de poveşti împletite în jurul unui eveniment : „ziua cutremurului”, înlănţuit de peripeţiile emoţionale ale unui ceasornicar bolnav de introspecţie şi narate de un povestitor “aproape omniscient”, întrupat de un pescar bătrân fără nume . Tema fundamentală a acestei cărţi în care, practic, nu se întâmplă nimic sau se întâmplă prea puţin, este ridicarea problemei proporţiei dintre alegerea individului şi întâmpinarea hazardului. Încrengătura coincidenţelor, sensul pe care personajele îl dau acestora şi saltul prin timp al desfăşurării întâmplărilor dau în final o imagine de ansamblu a discrepanţei uriaşe dintre lumile din oameni şi lumea din afara lor.
[separator][/separator]
Despre autor:
Cătălin Marin e născut în 1984, anul lui Orwell, zice el. A venit de la munte la București, ca să facă un liceu unde să poată învăța istorie, a venit, dar a ales informatica și în liceu și în studiile ulterioare și în carieră, rămânând în esență un suflet de matematici. A vrut să facă jocuri pe calculator pentru a îmbina pasiunea de a scrie “povești” cu pasiunea pentru informatică și matematică, s-a răzgândit, le-a separat, le amestecă în felul lui, auto-etichetându-se drept un boem pragmatic. Îi plac afacerile fără să îi placă banii, îi place literatura deși nu apreciază prea mult poveștile, îi place informatica, dar evită tehnologia pe cât posibil. Pe scurt un om paradoxal și totuși natural.
