Evenimente

Întâlnire cu Petronela Rotar la Dublin

Organizația Grupului Românilor din Irlanda vă invită la o întâlnire cu scriitoarea Petronela Rotar, în cadrul căreia se va lansa cel mai recent volum al său de proză, romanul “Orbi” (Herg Benet, 2017).

Întâlnirea va avea loc duminică, 4 februarie, ore 17, la Wembley Library, La Teachers Club (36 Parnell stq, West), Dublin. Invitați: Marius Moroșanu și Irina Pilos.

[separator]

Petronela Rotar s-a născut în 1977 la Brașov, unde a trăit pînă acum toată viața. A fost jurnalist vreme de 18 ani la mai multe stații locale ale celor mai importante televiziuni, are doi copii și o istorie personală zbuciumată pe care a fructificat-o literar într-o parte dintre cărțile ei.
A publicat toate cinci cărți ale sale la editura Herg Benet. Prima carte, de poezie, O să mă știi de undeva a fost publicată în 2014, iar pînă acum s-a vîndut în multe mii de exemplare, devenind singurul best seller de poezie în România post decembristă. În 2017 a fost publicată a doua ediție a cărții, revizuită, adăugită și cu ilustrații semnate de artista Corina Drăgan.
Au urmat cartea de proză scurtă Alive, tot în 2014, desemnată de cititori cea mai bună carte a anului 2014 pe site-ul Bookaholic și un nou volum de poezie, Efectul pervers, în 2015. În 2016, a apărut Sfîrșitul nopții, o colecție de 19 povestiri scurte, care a cîștigat din nou simpatia cititorilor și a devenit cea mai bună carte a anului 2016, pe același site.
În 2017, apare Orbi, primul roman al autoarei, carte ce devine în doar cîteva săptămîni best-seller și un adevărat fenomen, primul tiraj consistent epuizîndu-se înainte de lansarea oficială.
Ana Barton: “Această carte mi-a spart în față o oglindă și m-am văzut bucăți în toate cioburile ei. Pare ciudat, însă eram întreagă în fiecare ascuțitură. Pentru că totul omului cu sufletul orbit este un tot mai mic. Ca să te-ntorci la tine, că altă cale nu e, iubește-te-n fărâmă, deschide pleoapa ei, cum zice Petronela în cartea asta pulsândă, răvășitor de necesară.”
Anca Mizumschi: “Ca o disecţie făcută pe viu, cartea Petronelei este construită în jurul revelaţiei dureroase că, deşi ne ascundem sub un munte de mecanisme de apărare cotidiene, de noi înşine nu avem unde să fugim.”

Radu Vancu: “Șarmul imediat al scrisului Petronelei Rotar vine din faptul că ea tratează literatura ca pe o problemă personală. Una directă, intensă și presantă, care nu suferă amânare. Ea vine în literatură așa cum vii la confesor, la psiholog: aducând cu tine complicațiile cele mai intime și mai chinuitoare ale vieții tale personale, lucrând direct în materia lor dureroasă pentru a ajunge la vindecare. E deopotrivă o formă de curaj literar – și una de generozitate. O astfel de carte curajoasă și generoasă, vorbind despre abuz și violență și rezistența în fața lor, e și cea de față. Sunt sigur că va însemna ceva important – pentru victimele abuzurilor și cele ale literaturii, deopotrivă. “
În cadrul evenimentului, va avea loc prezentarea romanului Orbi, o discuție interactivă a scriitoarei cu publicul, precum și o sesiune de autografe. Cu ajutorul editurii Herg Benet, toate cărțile Petronelei Rotar vor putea fi achiziționate în timpul evenimentului.
Vă așteptăm cu drag!