Editura Herg Benet și librăria online Elefant.ro vă invită joi, 26 aprilie, în Londophone pub, Str. Zalomit nr. 2 (vis-a-vis de McDonalds Cișmigiu, București), de la ora 19.30, la evenimentul „eCitește Herg Benet”, pentru lansarea oficială a platformei ebooks a editurii.
Vor fi prezenți cu lecturi din noile lor cărți Iulian Tănase (autorul volumului „Cucamonga”), Jean-Lorin Sterian (autorul cărții „Antume”) și Vlad Tăușance (autorul volumului de poezii „legende urbane”).
Alături de cei trei scriitori sunt invitați Vlad Puescu, digital project manager al librăriei Elefant.ro, și Alex Voicescu, directorul editurii Herg Benet, care vor discuta despre statusul cărților cu suport neconvențional.