„Dacă supraviețuiești copilăriei, ai material destul pentru a scrie întreaga viață, citeam undeva. Dar dacă supraviețuiești și adolescenței? Și tinereții? Și începi a povesti în chiar plinătatea ei? Pentru câte cărți, pentru câte lumi ai material? Am terminat de citit un roman care se deschide cu moliciunea unui boboc, dezvăluind treptat un parfum ce te absoarbe și te coboară insidios pe serpentine de miresme desenând vertigii, beție, panică, sevraj, grotesc, erotic și delir, un parfum intoxicant și catifelat. Un itinerariu spre damnare sau spre mântuire? Cresc oare toate florile cu fața spre soare? Gestul animalului mort este cel mai recent roman al lui Dorin Mureșan, un roman care abia așteaptă să prindă aripi, de hârtie, desigur, pentru cât mai multe întâlniri cu cititorii. Eu am avut deja, la ceas de seară, cea dintâi întâlnire cu el. Cea dintâi pentru că, se știe, o carte citită o singură dată este ca un musafir căruia nu-i întorci vizita.” (Andrea Hedeș)
„Dorin Mureşan vine cu o carte şocantă, în tradiţia lui Miller şi Bukowski, maeştri transgresaţi printr-un ezoterism negru, ce îmi aminteşte de experienţa subiectului peste care se închide iadul ca o cagulă care-ţi blochează respiraţia. Formaţia de filosof a autorului este responsabilă pentru crearea unor intermezzo-uri eseistice, care vor face deliciul cititorilor avizaţi. Prima nuvelă, care este un Bildungsroman în miniatură, un fel de Educaţie spirituală a celui care se pregăteşte pentru descensus ad inferos, mi se pare îndeosebi un text cult, o bijuterie înţeleasă mai bine de cei care cunosc damnaţiunea superiorităţii. Trebuie să consumi biblioteci pentru a te ridica deasupra lor ca un moroi cultural sau ca o scânteie de aur, ce planează asupra cărţilor pe care le-ai ars prin tine. Nu ştiu dacă atmosfera deterministă a romanului este un plus sau un minus. Emulându-l poate pe Schopenhauer, care a decis că nu putem trece de propriul nostru caracter, Mureşan descrie roata lui Ixion, pe care o ungem cu toţii, lupul resentimentului şi al fricii din mitologia amerindiană, pentru că din prima secundă în care suntem aruncaţi în existenţă moartea dictează reperele fiinţei noastre, astfel încât atributul principal al libertăţii este dezvăluit de întrebarea: „cât de lungă ţi-e lesa?” Iar problema alterităţii este rezolvată astfel: ceilalţi sunt demoni reîncarnaţi în oameni. Dorin Mureşan scrie din mansarda lui Eliade care comunică strâns cu subsolul lui Dostoievski iar personajul lui principal pare să fi fost schiţat de Darren Aronofsky. Huxley ar fi rescris Porţile percepţiei dacă ar mai fi citit romanul lui Mureşan sau ar fi decis că este prea naiv pentru a fi capabil de a-şi cunoaşte cu adevărat propriul infern.” (Ștefan Bolea).
Dorin Mureșan: „Am scris „Gestul animalului mort” într-un timp foarte scurt în primăvara acestui an (2012). El prezintă, prin capitole bine circumscrise (stilistic diferite), momentele cheie din viața mea. Prima parte corespunde creșterii (copilărie, adolescență și o parte din tinerețe). Am simțit nevoia ca între paragrafe să inserez texte care au fost scrise în perioada primei tinereți, o parte dintre ele fiind chiar publicată în presa literară de atunci. Nu m-au interesat decât nodurile importante din viața mea, adică acele întâmplări care au configurat ceea ce sunt în prezent. A doua parte este compusă din texte scrise la cald între anii 2003-2004. Aceste texte s-au născut greoi și halucinant, printr-un proces cathartic, în momentele de sevraj (am fost psihotic 7 luni din pricina consumului exagerat de canabis). O parte dintre aceste texte a fost publicată în presa electronică de atunci. A treia parte relatează într-un mod sec, la prezentul continuu, o zi așa cum era ea în perioada în care făceam afaceri imobiliare, fiind, în același timp, alcoolic. A patra parte descrie experiența pe care am trăit-o în ziua în care linia vieții mele s-a schimbat radical. Practic, am fost prins băut la volan. Din acel moment am trăit o revelație continuă, de parcă o forță superioară îmi controla gândurile, faptele, amintirile. Am relatat, pe scurt, momentele murdare care s-au vărsat în capul meu, întocmai ca în perioada sevrajului, ca un fel de reșută a vieții mizerabile, boeme, pe care am dus-o. În mod paradoxal, această carte, nerecomandată pudibonzilor, este profund religioasă. Pentru că din acea zi, surprinsă în capitolul Vântul (în traducere biblică, Duhul Sfânt, cel care te omoară prin dovedirea vinovăției), viața mea a intrat în linie dreaptă. Chiar dacă „Gestul animalului mort” este o carte groaznică, în unele zone aproape ilizibilă din pricina iadului în care este nevoit să coboare cititorul, ea totuși vorbește despre SALVARE. O salvare care nu s-a datorat SUPRAEULUI, cum îmi spunea foarte convins un psiholog, ci unui act divin. Am scris acest text ca să-l șterg din mine. S-a șters. Acum, e pe hârtie.”