Vineri

15,00 lei

(În acest moment, editura nu onorează comenzi direct pe site)
Descriere

Aleksandar Stoicovici mi se pare unul dintre cei mai interesanți, vii, dinamici, vitali poeți ai ultimului val. Aș risca să-l alătur unei serii de poeți ai graniței, de poeți ai limitei, din care fac parte, lîngă Vasko Popa și Miodrag Pavlovici, excepționali autori bănățeni precum Dușan Petrovici, Slavomir Gvozdenovici, Liubița Raichici.

Primul ciclu de poezii, «Incizie», reia un titlu al lui Vasko Popa și parafrazează cu har momente epice ermetice, simbolice din rețelele marelui poet sârb. «Rinoceriada» sau «Douăsprezece pahare» adaugă momente ale actualității în devenirea averstismentelor. «O ruletă rusească sau «Apocalipsa de sticlă a lui Klein» transcriu avertismente prin intermedierea unor personaje esențiale ale momentului cultural. În totul, literatura propusă de Aleksandar Stoicovici, aluzivă și incitantă, numește un moment literar viu, foarte implicat într-o geografie literară evidentă pentru cel care înțelege lumea de contact cultural româno-sârb.

Poet al unui timp al literaturii, dar și al unui spațiu literar, Aleksandar Stoicovici definește cum puțini o fac un Banat al scrisului tînăr.

(Cornel Ungureanu)


E atât de vesel să descoperi poezie cultă pe bune, adică înțesată de arhetipuri și intertextualități asimilate. A fi cultivat înseamnă a nu face proză și paradă cu ceea ce cunoști. Alexandar Stoicovici scrie cu vînă despre lucruri grave. Asemenea unui muribund cu ochiul ciudat de viu, el vrea să mestece cu privirea toate gesturile umanității. Inciziile practicate de el sunt precise și eficiente: taie exact acolo unde e ceva de văzut. Dar taie în așa fel încît văzutul să fie niciodată-înainte-văzut. Pentru că, de undeva din pod, a scos un bisturiu metaforico-metonimic cu care ciopîrțește banalitatea până îi dă forme explozive. Un poet cu stofă de chirurg plastician.

(Felix Nicolau)

Informații adiționale
ISBN:

978-606-92893-1-0

Anul apariţiei:

mai 2011

Număr de pagini:

89

Tip copertă:

broşată

Format:

13×20 cm

Colecţie:

Radical din 4