Simfonia frânei

(În acest moment, editura nu onorează comenzi direct pe site)
Descriere

“Poemele lui Marius Aldea sunt inteligent-fanteziste şi dau o senzaţie de prospeţime, deşi refoloseşte, frecvent, şi mijloace de seducţie inventate de Nichita Stănescu, Emil Brumaru, Mircea Dinescu. Marius Aldea are o plăcere de a scrie care face ca tot ce împrumută să devină al lui.”
Alex Ştefănescu

“Marius Ştefan Aldea face parte din plutonul tinerilor poeţi cărora li se fâlfâie de generaţia imediat anterioară, însă nu li se deloc de generaţiile vechi. Văd şi prevăd o promoţie de poeţi lucizi şi cultivaţi printre care compozitorul Simfoniei frânei va străluci. Pentru că are umor, deci îşi permite să fie cinic, şi pentru că izbuteşte nişte metafore trăsnite, dar fluente, nu răscăutate. Apoi ochiul său este flămând şi precis, nu hoinăreşte pe firmament până se întoarce cu albul în sus. Viteza, claritatea şi subtilitatea artei lui montează un spectacol inteligent – un deliciu pentru durii ca el, care, de fapt, ascund un suflet sensibil în spatele rictusului sceptic. Un romantic de factură excelentă este Marius, adică dintre aceia cu witz, care muşcă tot, iar apoi se muşcă pe ei înşişi. Irezistibilă poezia asta ca un roman scris la colţ de stradă de un designer care ştie exact ce vrea de la manechinele lui.”
Felix Nicolau

“Marius Ştefan Aldea are atâta energie poetică, încât există riscul să supratensioneze Sistemul Naţional de Distribuţie a Literaturii. Dar cum SNDL nu există decât în imaginaţia noastră, nu vă rămâne, dragi cititori, decât să vă conectaţi singuri la această sursă de energie. E simplu: deschideţi cartea lui Marius şi citiţi puţin. Dacă nu sunteţi purtători de mânuşi izolante şi cizme de cauciuc, ar trebui ca în secunda a doua să fiţi scuturaţi zdravăn, iar mâinile să vi se încleşteze pe carte. E doar unul dintre efectele pe care îl are poezia bună asupra omului.”
Robert Şerban

Informații adiționale
ISBN:

978-606-8335-03-2

Anul apariţiei:

octombrie 2011

Număr de pagini:

110

Tip copertă:

broşată

Format:

13×20 cm

Colecţie:

Radical din 4