Îmblânzitorul apelor (Casa de Pariuri Literare, 2012 / Herg Benet, 2014) este povestea ultimelor săptămâni ale unei familii captive într-o casă luată de apele unui potop global – un roman existențialist despre începuturi și sfârșituri, iubire și moarte, om și ce poate fi dincolo de el. Premiul Tiuk 2013 pentru debut / Nominalizat la premiul pentru roman de debut la Chambery, Franța, 2013 / Nominalizat la premiul Vladimir Colin 2014.
Îmblânzitorul apelor este un excelent microroman poetic despre simulacrele vinovăţiei şi ale singurătăţii. Un poem apocaliptic. (Marius Miheț, România literară, 2012)
E o carte absolut atipică pentru literatura actuală, și nu numai, din România; asta e un risc, dar poate fi și un mare atu. Cartea, în ansamblul ei, după lectură, îți lasă un sentiment de apăsare, ceea ce demonstrează că atinge zone foarte profunde pe care le face să vibreze; asta e mult, asta e enorm. (Nora Iuga)
Inventiv, atent la stil, pasionat de povestea bine articulată, cu tâlc, având știința complicată a dozării misterului, A.R. Deleanu este, fără putință de tăgadă, unul dintre cei mai interesanți tineri scriitori care au apărut în ultimii ani. (Mircea Pricăjan)
Cred că tânărul A.R. Deleanu este cea mai mare surpriză din ultima vreme, despre el neștiindu-se aproape nimic în lumea literară până la acest volum. Îmblânzitorul apelor este o poveste existențială în care încap și iubirea, și familia, o carte foarte bine scrisă care te pune serios pe gânduri. Pentru A.R. Deleanu, scrisul este ca respirația, iar literatura este viața. (Mihail Vakulovski)
Îmblânzitorul apelor este o nouă apocalipsă, este o veche tragedie, este o altă – și, deci, unică – poveste de dragoste. (Cătălin Badea-Gheracostea, Observator Cultural, 2012)