În urma Juliei Kristeva, şi pentru mine „revolta“ înseamnă, în mare: transgresarea interdicţiilor (suprarealistul Louis Aragon); obsesie repetitivă (existenţialistul Jean Paul Sartre); re-plasare ludică, substituire combinativă (teoriticianul „scriiturii“ Roland Barthes). Doar că la aceste trei dimensiuni eu aş mai adăuga şi o a patra – eresul archetipal, tocmai pentru faptul că dimensiunea archetipală nu porneşte de la „cuvinte“, ci de la matricea originară a imaginarului. Anume „imaginile“ sunt cele care ne bântuie conştientul sau ne gestionează preconştientul, ele sunt cele care anticipează ori anunţă, contrapunctic, alte fragmente de imagini, încă inconştiente. Structura de adâncime a unui text liric sau a unei regii de film trebuie să răbufnească într-o (să rezulte cu un) simbol specific, iar archetipalul mi se pare unicul instrument de operare artistică plauzibilă! Care, (ne)întâmplător, coincide cu universul holografic post-modern. Or, pentru mine „a scrie“ presupune cel puţin să trăiesc, în măsura posibilităţilor, toate scenariile (vieţile) refuzate de soarta oficială, interzise de anturajul geografic sau la care nu voi putea să am acces vreodată din cine știe ce motive străine mie!
(…)
Cât de revigorant devine (…) orice „prizonierat“ ontologic care se revendică de la concordanța specifică lexicului limbii române! Fără a conștientiza, românul utilizează cuvinte cu substrat teleologic și spiritual „sacru“, conectat cu fire adânci la archetipalul divin sau la pleroma akâshică: „om“ – de la mandala sanscrită AUM, pronunțată OM („trecutul, prezentul şi viitorul, toate sunt cuprinse în mandala OM“, Manduk’ya Upanişada); „inimă“ – originat din latinescul „anima“ (suflet, spirit); „noroc“ – originat din expresia slavonă „na roc“ (destin, soartă); „dor“ – dorință vagă exprimată printr-un cuvânt ce pare a fi originat în limbile Hindi/Urdu, păstrând în rădăcina lexicală semnificația de armonie pierdută („strună“) sau chemare implacabilă de integrare în circuitul kosmic („fir, cordon, sfoară, ață“). Cu același succes se poate urmări enantiodromia estetică a grupurilor de paronime „humoare-umor“, „formă-formosus-frumos“, „erotic-eretic“ etc. În același context propice, bifez ca profitabile – pentru cunoașterea de sine profundă – toate tricksteriadele profane (Eroul Corb din mitologia zonei Asiei Pacifice) și religioase (Vinul și Pâinea din Trupul lui Iisus Christos) ale lumii. Pentru a ajunge la rezultate similare – dar împotriva ácelor de ceasornic și pe căi strict pecuniare – tradingul bursier cu instrumente mobiliare mi se pare o experiență de excepție.
