Manuscris câștigător al concursului de debut AdLittera “Incubatorul de Condeie” – secțiunea poezie – ediția 2014
[separator][/separator]
„Bagdad, capitala devastată a Irakului. Și «Bagdad» – capitala unei combustii ontologice care pare a urmări, prin arheologia poeziei, ipostazierea într-o stare de maximă vulnerabilitate, splendoare și vinovăție a acelor lucruri care sunt la limita vizibilității, amalgamând realităţile (sociale, istorice, existențiale, memoriale etc.) într-un nod al autodemolărilor și al infrarealităților beligerante. Index de ecouri instinctive: tropismele lui Nathalie Sarraute și anti-escapismul via Aktionsgruppe Banat. Iulia Modiga debutează puternic și tranşant, cu transfigurări germanice pe linie experimentală, cu rigoare lingvistică și cu o atitudine imagistică cu totul extrateritorială în contextul actualelor poetici românești.“ (Liviu G. Stan)
„Mi-ar fi greu să detectez motivele care au condus-o pe Iulia Modiga spre poezie. Datele ei oficiale – doctorandă în sociologie, maștera unui site unionist și mama unui băiat crescut frumos – nu lăsau loc bănuielii că Iulia ar avea și preocupări lirice. Uite însă că un sâmbure, ascuns bine până acum, a irumpt într-un volum de poezie care, sunt convins, va stârni interesul criticilor literari, pe care, însă, îi desfid de pe acum dacă vor accesa tagul «poezie feminină» și nu vor recunoaște că în «Bagdad» e poezie pură și simplă, scrisă nu din ambiția de a încropi vreun manifest sau de a promova, în subsidiar, cine mai știe ce idei, ci din plăcerea de a imagina și a formula tot ce-i trece prin minte Iuliei. Au făcut vreodată poeții altceva?“ (Dumitru Bădița)
„Poezia Iuliei Modiga din acest volum se naște din notații frânte și rapide, din înregistrări neutre ale unor stări acute de disperare și revoltă, din jocuri lingvistice, din ambiguități căutate, din ciocnirea unei sensibilități exacerbate cu un cotidian agresiv, dintr-o luciditate sentimentală ieșită din comun, din mici iluminări personale, dar și din fel de fel de expresii scânteietoare memorabile, precum «ușile se deschid în exterior»; «oameni în cămașă albă de zăpadă»; «respirăm ca sub apă»; «din creștet în tălpi sârmă ghimpată»; «de-atunci ritmul cardiac își strânge genunchii la piept în slow motion/ precum troleele care trec pe bd. Ștefan cel Mare când efectuează o vizită Merkel sau Biden»; «mă așez în praf într-o prelungire de mesteacăn/ altădată ai fi suflat și ar fi dispărut tot». Dacă ar fi să-i caut un nume acestei poezii răscolitoare, i-aș spune că e o poezie a așteptării după ce nu mai ai niciun fel de așteptări.“ (Dumitru Crudu)
„Iulia Modiga scrie o poezie în care detaliile cotidiene primesc profiluri ferme, fundamentale, privind mereu spre un celălalt absent. Dar acest celălalt din volumul «Bagdad» este pentru poem o ocazie de a contura deopotrivă stări politice şi personale. Uneori celălalt este poezia («copiii etnobotanici şi mascaţii o conduc pe ultimul drum»), alteori celălalt este partenerul unei plastice discuţii despre putere şi istorie (unde «peștișorii înoată cu ciocane să spargă», iar «Bruce Lee plânge pentru că și regii plâng câteodată»). Versurile Iuliei nu cunosc ambiguitatea: «măcar am crescut un câine/ care nu te cunoaște/ care te-ar sfâșia/ la o simplă comandă». Reușita cea mai de seamă în «Bagdad» ține de claritatea cu care este decupat un spațiu personal între atâtea detalii care au pretenția că sunt mai importante decât noi. Și, de acolo, poezia Iuliei Modiga organizează apărarea fără să cedeze.“ (Răzvan Țupa)
