Back
Epuizat

Autoportret gol-puşcă (poeme despre ciute nebune)

(În acest moment, editura nu onorează comenzi direct pe site)
Autor: Colecție:
Descriere

Cosmin Dodoc își supune cititorul unui asediu prelungit: mașinăria sa de luptă zdrobește, pe rând, femeia, Dumnezeu, existența în ansamblul ei. Este evident, totuși, că dincoace de revolta cu zimți, de sufletul de rechin al autorului, care iese triumfător dintr-un ocean de leșuri, se află un spirit inocent, care a trebuit să se rupă de sine, pentru a face față atotputernicei identități dintre suferință și viață.” (Ștefan Bolea)

Deși se află la debut, Cosmin Dodoc ne livrează o poezie matură, complicată, care surprinde integral stările autorului. Volumul este despre tot; în el găsim “și caii bălțați și stările de vomă și anii ăștia pe care timpul ni-i aruncă în van”. Poetul stăpânește arta nuanțării, reușind să scoată din fiecare trăire maximul pe care-l are de oferit. Dacă la Heraclit nu te puteai scălda de două ori în apa aceluiași râu, în poezia lui Cosmin Dodoc nu te poți scufunda de două ori în același sentiment. Autorul știe să ia pulsul sensibilității poetice actuale. Cu toate astea, scrisul lui nu seamănă cu al colegilor de generație; el scrie pentru a se înfățișa cititorului, pentru a transmite, pentru a și-l apropia pe acesta. Autoportret gol-pușcă (poeme despre ciute nebune) este una dintre cele mai sincere cărți apărute recent. (Cristina Nemerovschi)

Dacă vei citi această carte, înăuntrul tău cineva va pulveriza un grafitti psihedelic în care te vei reflecta neîndoit şi vei realiza că, dacă nu vei citi această carte, ea va pulsa viu în oasele tale şi în mormânt, ca un trandafir sălbatic în lumina de rouă a ultimei dimineţi de vară. (Stoian G. Bogdan)

Informații adiționale
ISBN:

978-606-8335-30-8

Anul apariţiei:

iunie 2012

Număr de pagini:

156

Tip copertă:

broşată

Format:

13×20 cm

Colecţie:

Radical din 4