Aer (fragment)
Domnul Pedro se zvârcoli în aşternut şi se trezi la miezul nopţii tot o apă de căldură, căci incendiul se întinsese spre uşa închisă a dormitorului. Bucătăria îi luase foc de la ţigara uitată aprinsă pe bufet, lângă teancul de reviste cu sudoku. Fumul gros pătrunse şi în cameră şi o umplea rapid. Buimac, omul se sculă în fund. Începu să tuşească, se rostogoli din pat şi încercă să se târască pe coate spre geam. Simţi că nu mai poate respira şi cu un ultim efort doborî sticla de pe birou. O deschise şi trase în piept aerul din ea. Îi ajunse pentru un minut. Fu găsit de pompieri peste o oră, când nu se mai putu face decât constatarea.
Erau împreună deja de o jumătate de an. Îi explicase de la început că e încă virgină şi vrea să fie sigură de seriozitatea relaţiei înainte să renunţe la feciorie. El acceptase asta fără să crâcnească şi trecuseră astfel câteva luni frumoase, cu dezmierdări şi alte preludii, până să o invite într-o excursie romantică. Ajunşi la Paris, după o zi-două de plimbări încheiate cu mese de cină pe vapor, masaje şi lumânări, îi cedase şi făcură dragoste în camera de hotel. La întoarcerea acasă, tipul o părăsi fără explicaţii, motiv pentru care fata se suise acum pe un scaun cu laţul la gât. Deşurubă capacul sticlei, o duse repede la nas, inspiră adânc, se strâmbă şi sări într-o parte spre moarte.
Doamna şi domnul Jelinek se aşezară pe canapea cu ceaiul în faţă. Sorbiră şi priviră ca de obicei biblioteca. Pe primul raft, cel mai de jos, era un rând de cărţi din era comunistă pe care nepoţii le puteau scoate şi rupe sau mâzgăli fără probleme. Pe al doilea, teancurile de reviste vechi îi aşteptau şi ele pe micuţi. Mai sus, colecţia de volume ale lui Jules Verne, Dumas şi Karl May mai aveau de răbdat câţiva ani până să fie citite. Deasupra lor, romanele lui Dostoievski, Kafka, Thomas Mann şi Camus strângeau praful. Peste acestea, operele lui Céline, Ilf şi Petrov, Nabokov sau Grass aproape că nu mai sperau să fie deschise vreodată. Pe ultimul raft, unde nu ajungeai decât cu scara, ceea ce era peste puterile bunicilor, se găsea pusă bine colecţia de timbre a bătrânului, lângă care încăpeau dosarele cu schiţe ale nevestei, creatoare de modă în tinereţe, înainte să devină contabilă şi sticla primită cadou de la fiul lor. Acesta le-o adusese şi o aşezase cu mâna lui acolo, la adăpost de orice atingeri curioase. Bine, dar ce e în ea? întreba domnul Jelinek de fiecare dată când îşi vedea băiatul. Aer, răspundea acela. Ca în orice alt bibelou.
Femeia trase pătura, desfăcu scutecul plin şi îl aruncă la coş, puse unul curat şi îl acoperi la loc pe bătrân. Acela supravieţuise în tinereţe bombei de la Hiroshima şi se ţinuse bine pe picioarele lui până cu o lună în urmă, când fusese în sfârşit în călătoria vieţii. Întors de acolo, căzuse deodată paralizat la pat. Povestea lui semăna cu cea a călugărului budist tăiat în două de roţile unui tren în gara Yokohama, dar care a mai trăit câteva zile, fără să sângereze, până când a venit la el un confrate căruia i-a murmurat ceva la ureche. Abia atunci călugărul şi-a dat duhul şi sângele a început să ţâşnească din corpul secţionat de la mijloc şi depus în bucăţi pe două tărgi diferite.
(…)