Evenimente

A apărut romanul Two Rabbit, de Beatrice Ognenovici

La Editura Herg Benet, în colecţia Radical din 7, a apărut romanul Two Rabbit, de Beatrice Ognenovici. Cartea a câştigat concursul de debut Max Blecher/Herg Benet, din 2012, secţiunea proză.

După un accident de maşină în care-şi pierde ambii părinţi, chiar în ziua în care împlineşte 14 ani, Dré capătă un nou nume – Two Rabbit – şi o viaţă pe fugă, la limită, mereu supusă schimbărilor radicale. Arme, droguri, bătăi, găşti, crimă, sex şi apoi o speranţă orbitoare, odată cu prima iubire care îi iese în cale. Dar totul se termină brusc, pentru a o lua din nou de la capăt, la fel de intens.

În ciuda tuturor festelor pe care i le joacă destinul, fiecare întâmplare care îl marchează este un prilej pentru a reflecta asupra condiţiei umane şi, în final, asupra iubirii. Viaţa, crede Two Rabbit, e compusă din cercuri, iar cercurile nu trebuie lăsate niciodată deschise.

 

“Pentru întâia oară problematica generaţiei emo şi a drogurilor de tot felul câştigă în autenticitate prin proiectare cosmopolită, într-un spaţiu hispanic, dar îmbibat de binecunoscutele clişee englezeşti. Muzici, beţii, răscoale adolescentine depănate însă cu umor şi în viteză. Beatrice Ognenovici practică arta scrisului cu o plăcere infernală. De acuzaţiile de grafomanie nesărată o scapă ochiul ager, impresia de bogată experienţă de viaţă şi mai cu seamă inteligenţa artistică.” (Felix Nicolau)
“Romanul Two Rabbit, debutul scriitoarei Beatrice Ognenovici, are ca figură centrală un personaj carismatic, verosimil, intens, sofisticat şi care poate crea dependenţă cititorului. Cartea ne oferă doza ideală decantată din dramatismul şi coerenţa unui bildungsroman autentic, cu şanse de a deveni cult, pe de o parte, şi din haoticul sălbatic al scriiturii postmoderne, pe de alta. Beatrice Ognenovici nu cade, nicăieri pe parcursul acestui roman, în spaţiile şterse şi comune până dincolo de plictis în care evoluează cei mai mulţi debutanţi autohtoni. Dimpotrivă, îi place să rişte şi să creioneze decoruri inedite, luxuriante, dar şi întunecat-dramatice, prin care ne putem pierde în voie. Dacă Julio Cortazar ar fi scris un bestseller aflat sub influenţa serialului Sons of Anarchy, el ar fi semănat cu Two Rabbit.” (Cristina Nemerovschi)

Un fragment din romanul Two Rabbit poate fi citit în revista Tiuk!: http://tiuk.reea.net/index.php?option=com_content&view=article&id=2567

Pagina Facebook a romanului Two Rabbit: www.facebook.com/tworabbitroman

Despre Beatrice Ognenovici: https://www.hergbenet.ro/beatrice-ognenovici.html

Cartea poate fi comandată aicihttp://www.libraria.hergbenet.ro/carti/two-rabbit-beatrice-ognenovici

 

Coperta-Two-Rabbit