Prima cronică a volumului SUROGAT

Prima cronică a volumului de poerezii SUROGAT îi aparține lui Igor Ursenco:

Hagiograful plauzibil al lui Hippassus

MEMENTO:
în pre-poeme (…) foloseam cam des / Nothingness / nefiind nici măcar sigur c-ar exista / mai ales după ce un program de corectare / mi l-a subliniat / mult timp nici nu l-am căutat / în dicţionare (…) / preferîndu-mi iluzia desţelenitorului”,
Sorin Mihai Grad, ”Surogat de nimic”

1. Nevrozele iadului domestic

”Ce nume o fi avînd ultima eroare / în care am crezut”, se întreabă – cu oroarea ultimului dram de inocenţă pierdută – Sorin Mihai Grad în primul său volum liric. Acestă s-ar putea să fie şi nervul dramatic al întregii sale construcţii egofobiste (întitulate ”Surogat degeneraţionist [Thanafură pentru nici un elefant verde]”), pe domeniile căreia autorul poate să îşi oculteze indefinit identitatea ori ”să trimită oricînd / la reparat / măşti bolnave” (”Surogat mai fictiv”) cu libertatea revolută a demiurgului proscris.

Dar preocuparea pentru o certă profilaxie a ”igienei mentale” nu e mai puţin vizibilă anume în cîmpul lecturii ”fuckturiste” (”Surogat de fuckturism”), acolo unde cititorul a ”nimerit la balul / unde prinţul surogat de surogat s-a prezentat / cu cele 77 de măşti ale sale” (”Surogat mai fictiv”). Evident, după o asemenea avertizare criptică puţini cititori mai pot spera să obţină acces coerent la hermeneutica personală a poetului: ”ce te aştepţi să afli de aici / din şi despre mine? / cu fiecare cuvînt îmi maschez / sau masacrez, după caz / un sentiment / de care nici nu-mi mai amintesc” (”Surogat cam mizantrop”).

Anume de măştile emergente (”din care o parte au rămas în culise”, ”Surogat mai fictiv”)  ne vom ocupa în continuare, pentru că în ciuda frondei afişate pe figura de poet anarhic, atît titlul (”Surogat”), cît şi subtitlul (”poerezii”) se revendică emulativ de la un registru semantic al ”deznădejdii” totale pe care o debordează plenar. În lirica românească doar Bacovia îl mai parcurgea, octavă cu octavă, într-o epocă ftizică ce ameninţă să reintre pe şinele contemporanietăţii: ”am scăpat din viaţă pînă acum dormind / m-am ascuns după somn / nici să visez / nu m-am lăsat / să nu mă tulbur / cu vreo ispită de luptă, plăcere sau cuvînt / din ce-mi eram” (”Surogat de somn”).

Descendent, ca şi provincialul Bacovia de altfel, ”dintr-un oraş care uneori apare pe hartă / la meteo / iar în ziare doar printre scorurile din ”divizia b” / sau cînd vreun ales / numit local supără suficient / vreunul mai puternic / mai central / încît să fie oferit drept exemplu / avertisment sau divertisment, după / caz” (”Surogat de nostalgie”), în curînd vom afla totuşi că tînărul poet sătmărean depăşeşte monocromia de plumb, pentru a servi alte zone crepusculare (şi preponderent acide) ale spaţiului literar contemporan: ”pictez nişte ochi pe-un răsărit de seară / şi îmi închipui că visez / albastru / nu mă ispiteşte nici o durere / decît cele vechi pe care şi le-a uitat în mine” (”Surogat de indiferenţă”). Aşadar ”genetica” humorală a celor două personaje se opreşte chiar în punctul vulnerabil în care ele şi-au intersectat cîmpurile culturale, fără tangenţă economică şi, mai ales, ”minate” de amuniţii şi capcane culturale destinate unor ”războaie personale” fără beneficii teritoriale: ”într-o grădină cu aripi tăiate / plantez arbori de cenuşă / şi-i îndemn să moară într-un război imbecil / cu clişeele nopţii, / aşteptîndu-i să piară îmi aliniez cuvintele / în patrule analfabete prin hărmălaia ideilor / ce s-ar sinucide prin mine / arderile lor, nici măcar crude, cîntă la corzile / celelalte / cu glasuri de cîrpă / fără nici o dîră de sens sau inerţie” (”Surogat de impostură”).

Continuarea poate fi citită aici.

Distribuie articolul



Lasă un răspuns