Andrei Zbîrnea este, în cele din urmă, un romantic, ce recompune din cioburi o biografie sentimentală. E ciudat să descoperi la un poet tânăr de la începutul secolului XXI ceva din înflăcărările, dar şi din tonul tandru şi demodat al lui Jacopo Ortis. Cititorul volumului Rock în Praga îi va accepta candorile pentru că nu e nimic trişat sau mimat în vocea lui. Andrei a scăpat de bovarismul atâtor poeţi tineri şi acum este pe cale să se descopere, să-şi limpezească vocaţia. Îi doresc ca versurile sale să păstreze peste ani, vorba lui Leopardi, o urmă a sentimentelor şi a senzaţiilor trăite, pusă acolo „întru păstrare şi supravieţuire, ca în custodie”, fiindcă acesta e unul dintre lucrurile minunate pe care le poate face pentru noi poezia.
(Claudiu Komartin)
Adela lui Ibrăileanu îşi dezmorţeşte picioruşele şi urcă pe scena rock. Aici îşi dă seama că e o nouă Adelă, kafkiană, fumegândă, când delicată, când plată. Femeia ideală există, însă poetul e atât de subtil – probabil cel mai subtil din ultimii ani –, încât ea nu mai ştie cum să-l ia. O zăpăceşte – de la tenis, la fotbal, apoi brusc la ploile din Macedonia şi la versuri din melodii rock. Şi o ironie de-a dreptul genială, placată cu nostalgie culturală, ba chiar şi cu melancolie. De-a dreptul seducătoare o asemenea artă nici prea artificială, nici prea de stadion. Cu un metabolism excepţional, poezia lui Andrei Zbîrnea ronţăie prezentul şi istoria, fără să acumuleze pic de celulită verbală pe şolduri. Ba mai mult, poetul e capabil să scrie zeci de pagini pe o temă cu variaţiuni fără să devină monocord, plicticos. N-aş fi crezut să mai fie posibil aşa-ceva după atâtea experimente obosite. Vine o poezie nouă, pe un cal aprig şi de rasă!
(Felix Nicolau)
Rock în Praga de Andrei Zbîrnea e un volum de poezie construit din trei părţi: „Adela”, „Rock” şi „Iederă”. Prima parte e un ciclu de poezie narativă despre o fată pe care o cheamă, de fapt, Sînziana. Un ciclu scris cu gîndul la ea şi pentru ea, de aceea textul ajunge la sfîrşit la Sînziana şi chiar şi Adela se transformă în… Sînziana. Poezie de dragoste imaginară, pentru că eul liric îşi cam reinventează personajul după cum doreşte şi visează poetul. Partea a doua, „Rock”, e ca un album muzical, un CD rock cu 13 piese: introducere, intro, 9 texte cu motouri citate din formaţii rock (ceea ce-mi aminteşte de romanul „Playlist (pentru sfîrşitul lumii)” de Mihnea Blidariu, vocalistul formaţiei rock Luna Amară), o încheiere şi un „outro”. Citatele sînt din KISS, Metallica, Deep Purple, Savatage, Anathema, The Doors, REM, Therapy? şi Pink Floyd. A, să nu uit, în ultimul poem rock Obama îl omoară pe Osama… adică invers. Partea a treia, „Iederă”, se încheie cu al doilea „outro”, astfel „Rock în Praga” închizînd cercul şi formînd un fel de om de zăpadă învăluit în iederă, cu „Adela” pe post de cap. Poezia lui Andrei Zbîrnea e sprintenă şi proaspătă, vioaie şi jucăuşă şi se citeşte uşor şi cu plăcere. Lectură faină!
(Mihail Vakulovski)
