Pădurea lui Joaquin Phoenix

Pădurea lui Joaquin Phoenix

+ carte cadou în luna decembrie, pentru toate comenzile: "Baricadele II" de Andrei Crăciun

„Simțea pădurea vie, alchimică, pulsând, și, deși nu credea în fantome și alte bazaconii, îi plăcea să vorbească cu ea în minte, să se lase descoperit de ceva aparte, ceva deasupra sa și de neînțeles întru totul, ca-n Her. Iar pădurea putea să-și facă simțită prezența în atâtea feluri, putea să poarte atâtea chipuri și atâtea voci. Iar el putea să intre și să iasă din ea, să uite de el de atâtea și atâtea ori. Aici singurătatea devenea intimitate, devenea liniște, devenea apă, devenea o mină străbătută de infuziile proteice ale pământului; o subterană în care plictiseala conferințelor de presă, momentele de stânjeneală și de bâlbâială erau absorbite de mușchi, de ciuperci, de licheni. Aici devenea polen purtat de vânt. O pădure precum o planetă extraterestră studiindu-l în tăcere. Realitatea sa era irealitatea altor umbre, visele sale erau coșmarurile altor monștri.”

Informații adiționale

ISBN

978-606-763-084-8

Data apariției

noiembrie 2016

Număr de pagini

144

Format

13×20 cm

Tip copertă

broșată

Colecție

Cărțile Arven

Citește aici primele pagini ale cărții.

Celestin Cheran

biografie literară

Scriu proză scurtă fantastică și mă gândesc la scris în permanență, obsesiv, indiferent de ce pretind că întreprind.
Sunt o persoană ciclotimică, o fire pasională ca blues-ul, cu un gust aparte pentru excese și cu mult spirit satiric în gropile lăsate în urma mea.
Cred că totul a început cu o carte de conferințe a lui Borges și a continuat cu marea descoperire coleopterică a lui Kafka și cu saltul lunatic de pe trambulina realismului magic al lui Marquez, direct în imaginație.
Surpinzător, nu am citit în draci de mic. De fapt, prima mea carte a fost „Cartea Junglei” în clasa a VIII-a. Au urmat lecturile obligatorii din liceu și, de abia, din clasa a XI-a am început să fac alegeri de unul singur, pe bâjbâite.
Am terminat Facultatea de Drept. Mare prostie. Am început un Master de Antropologie și Management Cultural la Timișoara. Nu l-am terminat. Am pierdut mult timp degeaba, dar cu satisfacție. Am fost în Amsterdam și în New York și la mare și la munte și în spital și în coșmarurile puse la cale de realitate.
I-am citit unele povești lui Mircea Ivănescu, care credea că pot deja să public.
Scriu „Povești în șase cuvinte” ca să-mi exersez mîna și să-mi țin mintea ocupată de alte minți.
Aștept cu nerăbdare să văd ce mai scot din debaraua cu monștrii, libelule și speranțe.

În curând