Exorcizat

24,95 lei 22,46 lei

Discount

Exorcizat

24,95 lei 22,46 lei

Livrare gratuită pentru comenzi de peste 85 de lei

Roman câștigător al premiului de debut „Mircea Ciobanu” – ediția 2015

„…suntem hienele care îndepărtează leul de lângă pradă, gândacii care îţi intră în casă, şobolanii care te pun pe fugă. Noi luptăm pentru mâncare, aşa că suntem bine pregătiţi…”

***

În mijlocul unui oraş sufocant, un tânăr agent imobiliar, singur şi fără bani, se luptă cu disperare pentru supravieţuire. Răsăriţi deopotrivă din întunericul minţii sale şi din mizeria morală a societăţii corupte din jur, demonii din trecut se întâlnesc cu cei din prezent. Astfel, bătălia pentru păstrarea propriei umanităţi poate începe. Viu şi brutal, copleşitor din punct de vedere psihologic, Exorcizat este un rollercoaster ce străbate nemilos tenebrele minţii umane.

„A se citi cu precauție, întrucât Radu Găvan e transgresiv, dur și necruțător cu cititorul său. Eroul este un marginal, un frustrat, un inadaptat, un pervers, un dezechilibrat, este însă, în același timp, un romantic, care vrea cu orice preț să simtă și să fie și care nu renunţă niciun moment la speranţă. O dură critică socială, un experiment literar în forță, Exorcizat te va înfiora și fascina deopotrivă. Un debut atât de tulburător, atât de apăsător și de intens, încât mă tem de următoarea sa ispravă literară.” (A. R. Deleanu)

„Un regal al introspecției totale, fără milă, care sfârtecă atât prezentul, cât și amintirile ascunse în trecutul încețoșat și pașnic doar în aparență. Exorcizat ne vorbește despre ce nu vrem să auzim și să (re)cunoaștem. Despre noi înșine.” (Cristina Nemerovschi)

ISBN:

978-606-8530-57-4

Data apariției:

noiembrie 2014

Număr de pagini:

320

Format:

10,7×17,8 cm

Tip copertă:

broșată

Colecție:

Cărțile Arven, roman

Citește aici primele pagini ale cărții.

Descarcă prin Elefant.ro

Radu Găvan

biografie literară

Radu Găvan s-a născut la 29 decembrie 1978, în Bucureşti. La terminarea liceului se înscrie la Facultatea de Construcţii Bucureşti, pe care o abandonează însă în 2003, angajându-se ca agent imobiliar pentru a se putea întreţine. După doi ani dificili, care îi inspiră ulterior scrierea romanului „Exorcizat”, primeşte oferta de a lucra la agenţia de turism unde activează şi în prezent. În 2010 absolvă Facultatea de Psihologie. A publicat povestiri în Revista de Suspans şi Revista de Cultură Familia. Locuieşte în Bucureşti, este căsătorit, are un băieţel.

Opinii

Nu există încă recenzii.

Coperta_Exorcizat_Radu-Gavan

Fii primul care scrie un comentariu “Exorcizat”

Comenzile plasate în perioada 17-27 iunie 2016 vor putea fi livrate doar începând cu data de 28 iunie 2016. Vă mulțumim pentru înțelegere.