La întâlnirea cu lumea exterioară, Marius Gabor iese cu un set complet de bisturie, de toate culorile şi de toate mărimile, dar are şi o drujbă pe care o foloseşte să disloce hălci precis tăiate. Operaţiile sunt spectaculoase, critica – minuţioasă şi devastatoare. Când rămâne în lumea lui, neliniştea şi armonia construiesc împreună modele stranii peste scene aparent banale sau pun umorul să ducă discret greul acţiunii. Împotriva minimalismului de azi, prozatorul este preocupat de stil, împotriva aceluiaşi curent, îşi impregnează dezinvolt textele cu referinţe culturale. Un autor care merită toată atenţia. (Liviu Drugă)
Cartea lui Marius Gabor te surprinde, ți se strecoară în suflet ca un abur și te cucerește. Încet, pe negândite, simți mirosul ploilor amestecate cu praf din copilărie, după-amiezele de vară scurse în seri care nu se mai sfârșesc, prietenii și jocurile de mult uitate, visele colorate în mov și portocaliu, usturimea juliturilor din genunchi și îți revezi părinții, dintr-o vreme fără timp, fără ani. Deși se află la debut, poetul-prozator se joacă detașat cu stilul său și cu diversitatea abordărilor, trecând fără hopuri de la nostalgie la ironie și umor, de la atemporal la concret. În “Amor de dragul ploii”, Marius Gabor a păstrat un suvenir din tot ce a simțit, iar acum ni-l oferă nouă, cu emoție și nostalgie, așa cum un vechi amic îți întinde o floare presată între copertele unei cărți. (Cristina Nemerovschi)
Marius Gabor îşi schimbă de multe ori poziţia în câmpul literaturii pe care o scrie şi la care este părtaş. Îi place să joace mai ales rolul preotului, însă nu-l refuză nici pe acela al credinciosului, care participă cu smerenie la spovedanie. Autorul construieşte şi restaurează cu mult tact variante ale unei Românii idilice. Nu caută acele insule de profunzime şi nici nu abuzează de sintagme bombastice precum “suflet românesc”. Se revoltă, refuză să crească şi lipseşte motivat la cel de-Al Doilea Război Mondial. “Amor de dragul ploii” nu este un roman, nu este nici măcar o plachetă de versuri nostalgice. Ar putea fi o suită de scurt-metraje, însă cel mai bine îmbracă hainele unei notaţii de jurnal. O notaţie în care Uraganul “Haiku” se amestecă cu poveşti în culori calde & reci, dar şi cu brandul de ţară. Dacă Marius Gabor îşi va păstra dezinvoltura şi după apariţia acestui prim volum, are toate şansele să mai “conducă la groapă câţiva dictatori”. “Şi n-o spun de dragul simetriei.” (Andrei Zbîrnea)
