Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală (antologie)

alerta-de-grad-zero-hbp-th

Sumar:

Cornel NISTEA • „Lumină și aer pentru cactuși”

Gheorghe SCHWARTZ • „Caria”

Bedros HORASANGIAN • „Veronica”

Olimpiu NUŞFELEAN • „Ochii lui Gabriel”

Adrian IONIŢĂ • „Astenie”

Remus Valeriu GIORGIONI • „Faună de apartament sau Despre cum a scăpat autorul din ghearele cărţii”

Liviu ANTONESEI • „Raport despre două cupluri smulse realităţii, însoţit de un comentariu vag, imprecis, privind realitatea ca atare”

Attila F. BALÁZS • „Cina”

Șerban TOMȘA • „Ultima vânătoare”

Florica BUD • „www.Bombkamoda.com”

Diana ADAMEK • „Scrisorile de la El-Djari (fragment)”

Ovidiu BUFNILĂ • „Timpuri noi”

Lucian MERIŞCA • „Spune tot”

Carmen FIRAN • „Căciula rusească”

Grigore CHIPER • „Pirania”

Maria POSTU • „Cum să salvezi o pianină”

Horia GÂRBEA • „La Rovine… în câmpii…”

Ruxandra CESEREANU • „Haritina”

Oleg GARAZ • „Ocupanţii din ograda lu’ Gavril”

Matei BÂTEA • „Întoarcerea acasă”

Emilian GALAICU-PĂUN • „Milarepa Air Lines”

Vasile BAGHIU • „Distanţa de discreţie”

Alexandru PETRIA • „Moartea pornoromancierului”

Ştefan Doru DĂNCUŞ • „Ioan”

Ivona BOITAN • „La popa la poartă…”

Anamaria PERIDE • „Emoticoane (sau emoții, coane…)”

Emanuel POPE • „Bunicul divin”

Robert ŞERBAN • „Lili”

Felix NICOLAU • „Bulăii”

Adrian SUCIU • „Terminus”

Igor URSENCO • „Cum mi-am pierdut și regăsit în aceeași zi inocența”

Adrian BUZDUGAN • „Bliul”

Carmen Manuela MĂCELARU • „Viaţa pe un memory stick (sau De vorbă cu îngerul de pe monitor)”

Leonard ANCUȚA • „tristețea cîntărețului la trianglu”

Ionuţ CARAGEA • „Perechea de rezervă”

Liliana COROBCA – „Proză scurtă cu două animale în rol principal”

Florin IRIMIA • „După țigări”

Rucsandra POP • „Bărbatul și statuia”

Lucia DĂRĂMUȘ • „Trenul”

Marian COMAN • „Uşa de la baie”

Emanuel LUCA • „ultima haltă”

Dorin COZAN • „Micuța B.B., asasina fantastică”

Oliviu CRÂZNIC • „Ellen Lee”

Sorin-Mihai GRAD • „vaca secreta”

Cristina NEMEROVSCHI – „Dead End”

Dmitri MITICOV • „Fecioara Maria şi Pruncul”

Mircea PRICĂJAN • „Nopţi de nesomn”

Alexandru POTCOAVĂ • „Intermezzo”

Ştefan BOLEA • „1 la 1 cu LeBron James”

Marius SURLEAC • „Jucând şah cu un înger”

Cosmin PERŢA • „Câinele de lemn şi jumătatea de matrioşcă”

Liviu G. STAN • „Opera Omnia”

Aleksandar STOICOVICI • „Schlüsselkind”

Yigru Zeltil • „Porțelan cu elan”

Andrei RĂCĂŞAN • „Masca de TaximeTRIST”

Cumpără aici cartea din Librăria Online

Un panopticum heterotopic

Trebuie să admit din start că textele de proză scurtă incluse în Antologia de mai jos au beneficiat de unica „îngăduință“ conform căreia calități na(ra)tive cum sunt expunerea succintă și stilul alert nu ar constitui decât un pretext pentru revelarea talentului de a genera imagini valabile, în primul rând de ordin estetic. Majoritatea autorilor s-au încadrat cu brio în limita celor cinci-șase pagini care le-au fost solicitate, chiar dacă pentru alți câțiva restrângerea s-a dovedit a fi nu mai puțin lucru decât încălzirea motorului pentru lansarea din plin a imaginației. Rezultatul, mai mult decât holist, nu s-a lăsat deloc așteptat, relevând imaginea panoptică a unei bătălii colective aflate în plină emulație, la care au luat parte cele mai eclectice manifestări ale naratologiei românești actuale. În trecere fie spus, observația generală dă impresia totuși că textele mai desfășurate nu sunt neapărat și cele mai reușite.  Fără a afișa pretenții taxonomice exhaustive, Antologia s-a pomenit că acoperă o geografie literară românofonă suficient de extinsă pentru a include Basarabia și zona diasporei, luând în vizor autori trans-generaționiști și trans-etnici, capabili să genereze acele „noduri semantice complexe“ pe care Michel Foucault le numea „heterotopii“, adică „construcții mentale intangibile ce permit existența simultană a mai multor spaţii și locuri incompatibile“, evident distribuite în sistemul de referință circular al culturii generale. Chiar dacă între primul și ultimul autori antologați se așterne o jumătate de veac, datele problemei nu schimbă câtuși de puțin configurația dimensiunii pe care o numeam, într-un studiu transcultural, ca fiind eres arhetipal tocmai pentru faptul că nu porneşte de la „cuvinte“, ci de la matricea originară a imaginarului. Or, așa cum vor confirma și textele găzduite mai jos, anume „imaginile“ sunt cele care ne bântuie conştientul sau ne gestionează preconştientul, ele sunt cele care anticipează ori anunţă, contrapunctic, alte fragmente de imagini, încă inconştiente la momentul scrierii. Astfel, vidul rezultat la limita spațio-temporală s-a pomenit umplut inevitabil cu manifestările cele mai eclectice ale spiritului plasat la capetele limită dintre realitatea imediată și irealitatea nemediată. Numai așa îmi explic, de exemplu, asemănarea izbitoare a personajelor-„interlocutori telefonici“ care „populează“ trans-naționala „Lumină şi aer pentru cactuşi“ (în viziunea bănățeanului Cornel NISTEA) într-un mod aproape siamez propus anterior de scriitorul azer Anar Rzaev în textul antologic „Eu, tu, el și telefonul“ (cunoscut mai mult spectatorilor sovietici după ecranizarea în regia lui Samson Samsonov „În fiecare seară exact la ora unsprezece“).  În cazurile fericite, cele mai multe dintre textele cuprinse în Antologie reușesc nesperata performanță de a surprinde un soi de realitate mediată, care de departe concurează genurile literare consacrate prin „abstracția realistă a realității“ (Sylvain Lagarde). E un fel de test de imaginație, neapărat inițiatică, pe care fiecare autor de cursă lungă ar trebui să îl treacă înainte de a se aventura în domeniile questei literare. Pentru că se poate spune despre proza scurtă – fără a-i ataca fundamental (dacă nu chiar lamental!) geneza interioară ‒ că ar fi un „roman-haiku“ care concurează intimitatea cea mai sacră a poeziei. Lucru recunoscut inclusiv de către unul dintre autorii antologați: „proza scurtă îmi place, dar mi se pare foarte grea, fiindcă trebuie să condensezi mult într-un spaţiu relativ redus. Necesită multă putere de concizie, multă rafinare“. În plus, ceea ce definește o proză scurtă e, după mine, arta de a nu spune totul, de a sugera ceea ce rămâne dincolo de cele scrise pe foaie: așa cum e tăietura de diamant a unui aisberg solid căruia îi poți cel mult intui configurația subacvatică. Și cu asta invoc aici unul dintre exemplele cele mai concludente, susținute de scriitorul bistrițean Olimpiu NUŞFELEAN în „Ochii lui Gabriel“: „Gabriel se născuse cu două margarete mari, înflorite, ce ţineau locul ochilor săi. Proaspete, limpezi, cum sunt cele crescute în câmp, printre maci şi albăstrele. Lumina atingea petalele ca pe nişte dulci pleoape de copil“. Așa cum mi-ar fi fost absolut imposibil să pronunț sentințe critice doar pe baza unui singur text antologat, mult mai profitabil mi s-a părut să verific cum „funcționează“ în practică structura „teroristă“ a sensului: adică sabotarea, sistematică şi metodică ‒ a unei hermeneutici interioare prestabilite ‒ prin „violarea“ securităţii semantice. Mai exact, capacitatea semnificaţiei de a se plasa „peste“ intenţionalitatea discursului auctorial, de a o împinge din condiţia de repaos mental pentru a o atrage în tot felul de „roluri“ sau circumstanţe dramatizate, dovedindu-se că, citez aici alt autor antologat, „până la urmă şi realismul cel mai crunt era de natură fantastică“! Desigur, presupoziția de mai sus poate fi bănuită că ar avea acoperire limitată în estetic, fiind probată de ultimele date de laborator venite de la surse științifice: cercetătorii de la NASA au descoperit recent șase planete care orbitează în jurul unui singur soare, denumit Kepler 11, fiind situat la circa 2.000 de ani lumină față de Terra. Planeta care se află cel mai aproape de stea, Kepler-11b, este de zeci ori mai aproape de ea decât Pământul raportat la „Soarele“ nostru tradițional. În acest context, orice acuzație reprobabilă că aș fi îndrăznit să pun, în aceeași oală, texte cu apetență eclectică – ce pornește de la realismul cel mai pur, jurnal autentic, istorie alternativă, realitate virtuală, fantasy, second life, gothic și încheind cu detectivul, mai exact detective de formulă lărgită ‒ o voi trata ca fiind cel puțin nefondată, dacă nu chiar caducă.  Dimpotrivă, ceea ce putea fi o vulnerabilitate a unei asemenea abordări, pentru mine s-a dovedit a fi chiar punctul ei forte, făcând posibilă anularea conflictelor de optică antagonistă asupra lumii încă perpetuate de „cultura fizicienilor și a liricilor“ (Charles Percy Snow). Altfel spus, cel mai simplu mod de a caracteriza arta scrisului mi se pare dispunerea complexă a vaselor perfect comunicante între fenomenele intangibile și anturaj (res, realis) care pot configura – profitabil mai ales din punct de vedere ontologic – realitatea senzorială pe cel puțin trei niveluri:  AD REALIA PER REALIORA („De la realitatea indiferentă la realul asumat“)! Chiar dacă redus ca volum, textul „Caria“ dă seama de „prizonieratul“ fiziologic al vieții cotidiene care frizează ridicolul ontologic: „vatmanul frână tramvaiul. Gough îşi pierdu echilibrul şi căzu cu capul înainte în propria sa carie. Înăuntru era un miros greu şi locul era destul de strâmt, aşa că el se simţea de parcă ar fi călătorit cu tramvaiul supraaglomerat prin aerul viciat al marelui oraş“. În timp ce Gheorghe SCHWARTZ preferă o claustrofobie pretins concentraționară, Diana ADAMEK își condiționează discursul narativ din „Scrisorile de la El-Djari“ direct de spațiul deschis „unde pământul îşi dezveleşte, ca peste tot în Egipt, însetat şi exaltat, rădăcinile“. La rândul său, în halucinanta „Opera Omnia“, Liviu G. STAN ne propune un bestiar contrapunctic pentru „Raiul intim“ anticipat, cu necesitate, de „Iadul lăuntric“. A REALIBUS AD REALIORA („De la realitatea empirică la realităţile superioare“)! Iată cum, într-o piesă de inițiere, inegalabila Ruxandra CESEREANU descoperă, strat cu strat, că „în viaţa oricărei femei (…) există alte trei femei de diamant“ („Haritina“). La rândul său, Remus Valeriu GIORGIONI, în textul „Faună de apartament sau Despre cum a scăpat autorul din ghearele cărţii“ atacă „proliferarea subcorticală a unor incredibile concrescenţe ale imaginaţiei sale scăpate de sub control“. La aceeași categorie aș încadra și fragmentul propus de Cosmin PERŢA („Câinele de lemn şi jumătatea de matrioşcă“), care susține un proiect de teleportare imitând călătoria în planurile subtile după rețeta filosofului suedez Emanuel Swedenborg, dar cu bisturiul analitic omologat de către maeștrii Gogol & Caragiale. REALIA SICUT REALORA („Ce e jos fie ca ce e sus, iar realul să devină realitate“)! Lucian MERIŞCA ne „Spune tot“ într-un stil condensat despre postrealitate şi postvirtualitate, la fel, cum și jurnalul prilejuit „The Second Qinghai Lake International Poetry Festival“ nu e decât un pretext pentru ca Emilian GALAICU-PĂUN să-și lase „imaginaţia a o lua razna“ chiar pe peronul aeroportului asiat: „brusc mi s-a desfăcut brăţara de la ceas (…) şi astfel timpul petrecut în Tibet s-a spart, literalmente, pe asfalt“ („Milarepa Air Lines“). În sfârșit, dar nu în cele din urmă, în textul „Viaţa pe un memory stick (sau de vorbă cu îngerul de pe monitor)“ Carmen Manuela MĂCELARU vine cu o rețetă absolut valabilă despre „Cum trebuie să fie o carte“: „un leş, mirosul să te atragă, curiozitatea să te ducă încet spre ţintă, odată ajuns să duci mâna la nas, să nu mai ai aer, să începi să atingi, să vezi cine se ascunde sub hainele intrate şi ele în putrefacţie, ca şi cum ai dori să mai salvezi ceva; chiar pe tine, să începi să te pipăi să te asiguri că eşti acolo“. Am făcut referință doar la câteva exemple concludente, evident subiective, urmând ca anume cititorul să-și structureze propria variantă în restul cazurilor antologate. Dar cele câteva reacţii plauzibile indicate mai sus nu fac decât să confirme o necesitate tot mai evidentă de „igienizare“ a mentalității inerte și opace, care ar trebui să ne îndemne, de acum încolo, să abandonăm normativitatea lecturii impusă de grila clişeizată a „cititorului cultural heterosexual de rasă albă și sex masculin“ (Jonathan Culler). Or, acest lucru ar putea accelera demontarea altui mit tendențios, și anume cel al unei scriituri specific „feminine“. O simplă parcurgere a sumarului de la sfârșitul cărții poate indica un raport, din toate punctele de vedere echilibrat, între scriitorii bărbați și femei. Sunt absolut sigur că ultima categorie va constitui adevărata revelație pentru mulți cititori susceptibili, sper, doar până la punctul de inflexiune al acestei prime întâlniri ‒ profitabile din toate punctele de vedere ‒ în spațiul literaturii de calitate. Chiar dacă celălalt spațiu ‒ cel tipografic ‒ și-a pus în valoare funcția coercitivă, cei mai mulți dintre autorii de ambele genuri au făcut cu brio abstracție de ea. Anume acest lucru mă face să mă aștept, cu îndreptățire sporită, la reeditări periodice și împrospătate a acestei experiențe inedite care – în ciuda limitelor geografico-ideologice și a terorismului semantic recalcitrant – va deștepta din somnul-cel-de-moarte doar forța nativă de creative writing românesc.

Igor URSENCO


Vezi cartea în librăria Herg Benet >>

Răsfoieşte cartea:

Alertă de grad zero în proza scurtă românească actuală (antologie de autori)

Distribuie această pagină